Meta a anunțat că folosește tehnologie bazată pe inteligență artificială pentru a identifica adolescenții care mint în privința vârstei la crearea conturilor de Instagram.
În cazul în care platforma suspectează că un utilizator este minor, contul este înscris automat într-un Cont pentru adolescenți, chiar dacă în profil apare o dată de naștere de adult, conform TechCrunch.
Citește și Adolescentă de 15 ani, amenințată de un tânăr cu un pistol pe stradă
Aceste conturi oferă o experiență cu protecții speciale: restricționează cine poate contacta adolescentul, ce tip de conținut poate vizualiza și necesită aprobarea părinților pentru modificarea setărilor, dacă utilizatorul are sub 16 ani.
Meta precizează că metoda de identificare include detectarea postărilor de tip „La mulți ani” sau raportările din partea altor utilizatori. Compania a transmis că dorește să se asigure de acuratețea tehnologiei și oferă opțiunea de a corecta eventualele erori.
„Lumea digitală continuă să evolueze și trebuie să evoluăm odată cu ea”, a transmis compania într-o postare pe blog. „De aceea este important să lucrăm împreună cu părinții pentru a ne asigura că cât mai mulți adolescenți beneficiază de setările de protecție oferite de Conturile pentru adolescenți.”
Instagram va trimite și notificări părinților cu informații despre importanța introducerii corecte a vârstei.
0 Comentarii