Web Analytics
scris miercuri, 16.04.2025

Au intrat banii pe cardurile educaționale. Ce sumă au primit elevii din mediile vulnerabile

Elevii din mediile vulnerabile au primit înainte de Paște banii pe cardurile educaționale. Potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, este vorba despre aproape 84.000 de beneficiari.

Au intrat banii pe cardurile educaționale. Ce sumă au primit elevii din mediile vulnerabile

83.967 de carduri educaționale au fost înărcate cu suma de 500 lei, destinate elevilor din medii vulnerabile, a transmis MIPE.

Citește și: Restricții pentru școlile de șoferi din Pitești. Când au voie să circule

Pe lângă aceste încărcări, 2.991 de carduri noi au fost emise și urmează să ajungă în posesia beneficiarilor. Totodată, 29.785 de carduri deja emise se află în proces de confirmare de primire din partea beneficiarului, urmând să fie verificate și încărcate imediat ce procedura este finalizată.

Cardurile educaționale pot fi utilizate pentru achiziția de materiale necesare frecventării școlii și grădiniței – rechizite, papetărie, articole de pictură, ghiozdane și haine – contribuind astfel la reducerea abandonului școlar și creșterea incluziunii în educație.

Citește și: Măsuri de prevenire a febrei aftoase în Argeș. Prefectul Ioana Făcăleață: „Am cerut autorităților să fie foarte atente”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Investiţii de milioane la Lereşti

Recent declarată stațiune turistică, localitatea Lerești beneficiază de o expansiune nemaiîntâlnită a domeniilor turistic, economic și...