De joi și până în a doua zi de Paște este interzisă circulația autovehiculelor grele pe mai multe drumuri naționale din țară.
CNAIR informează că vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, le este interzisă circulația în zilele de joi, 17 aprilie, 18 aprilie (Vinerea Mare), 19 aprilie – sărbătoare legală, 20 aprilie și 21 aprilie (prima și a doua zi de Paște).
Astfel, pe A2 Bucureşti (intersecţia A2 cu DNCB) – Fundulea – Lehliu – Fetești – Cernavodă – Constanța (intersecția A2 cu A4), pe ambele sensuri este interzisă circulația acestor vehicule joi între 16,00-22,00, vineri între 06,00-22,00, sâmbătă între 16,00-22,00, duminică și luni între 06,00-22,00.
Pe DN 7 Pitești (intersecția DN7 cu DN7C) – Râmnicu Vâlcea – Veștem (intersecția DN7 cu DN 1), pe ambele sensuri, joi între 18,00-22,00, vienri între 06,00-22,00, sâmbătă între 18,00-22,00, duminică și luni între 06,00-22,00.
Pe DN 39 Agigea (intersecția DN39 cu DN 39A) – Mangalia (limita municipiu), pe ambele sensuri, joi între 16,00-22,00, vineri între 06,00-22,00, sâmbătă între 16,00-22,00, duminică și luni între 06,00 -22,00.
Încălcarea prevederilor constituie contravenție și se sancționează cu amendă.
Citește și Amenzi de 50.000 de lei pentru postări electorale pe Facebook
0 Comentarii