Web Analytics
scris duminică, 16.03.2025

Marius Șumudică, cu 30 de minute înainte de FCSB – Rapid: „Domnișoară, nu vreau să te jignesc”

Marius Șumudică (54 de ani), antrenorul Rapidului, a prefațat derbiul cu FCSB din această seară, partida începând la ora 21.

Marius Șumudică, cu 30 de minute înainte de FCSB – Rapid: „Domnișoară, nu vreau să te jignesc”

Tehnicianul giuleștenilor a fost extrem de deranjat de o întrebare pe care a primit-o la interviul dinaintea partidei.

Concret, Șumudică a fost chestionat dacă rapidiștii au solicitat control antidoping înaintea partidei. Întrebarea reporterului a venit în contextul în care Șumudică s-a declarat șocat de nivelul fizic arătat de jucătorii de la FCSB, după ultimul meci direct, încheiat cu scorul de 0-0.

Antrenorul de la Rapid l-a adus în discuție pe Thomas Neubert, preparatorul fizic al campioanei României și a ridicat anumite semne de întrebare privind metodele de pregătire de la FCSB.

Cred că astăzi n-avem ce pierde, trebuie să demonstrăm că merităm să fim în play-off și să ne ridicăm la nivelul unui adversar care joacă în Europa și care e pe primul loc în campionat.”, a declarat Șumudică, la Prima Sport.

Întrebat dacă Rapid a cerut control antidoping pentru acest meci, Marius Șumudică a răspuns iritat: „Bună seara, îmi cer scuze dacă dumneavoastră considerați… domnișoară, doamnă, sau cum te simți bine să-ți spun, nu vreau să te jignesc…

Această întrebare nu-și are rostul. Puneți-o cuiva care a spus că echipa adversă este dopată sau că se dopează. Eu n-am spus așa ceva. Vă mulțumesc”, a precizat Șumudică, ulterior plecând de la interviu.

Citește și: A murit Gabi Biro, fost fundaș al UTA și dublu campion al României

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Petiție pentru apă la Stoenești

Orice ar face, primarul de la Stoenești nu scapă de șicanele opoziției, fiind evidențiate în mediul online diverse aspecte care sunt indicate a fi...