Parchetul European (EPPO), filiala din Iași, a efectuat joi patru percheziții în județul Galați, în cadrul unei anchete privind o fraudă de 850 000 de euro în legătură cu un proiect de modernizare a sistemelor de irigații, finanțat de UE.
Potrivit unui comunicat al Parchetului condus de Codruța Kovesi, în cauză este o cooperativă agricolă care a obținut finanțare pentru un proiect de modernizare a sistemelor de irigații, în valoare de 850 000 de euro (4,3 milioane de lei). Unul dintre suspecți este președintele „de facto” și principalul factor de decizie al cooperativei, în timp ce celălalt este președintele statutar.
Citește și: Cantina Camerei Deputaților, închisă de ANPC
Potrivit anchetei, pentru a induce în eroare Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale din România (AFIR), aceștia au prezentat documente false care atestau că cooperativa are un consiliu de administrație și a organizat o adunare generală pentru a aproba cererea de sprijin financiar, precum și condițiile și parametrii tehnici ai proiectului.
Cu toate acestea, din probele colectate reiese că cooperativa nu exista legal, nu avea un consiliu de administrație și nu a organizat o adunare generală pentru a aproba cererea de finanțare.
În plus, potrivit anchetei, procedura de achiziții publice pentru selectarea unei societăți care să execute proiectul a fost manipulată, pentru a avantaja o societate prestabilită, deținută de unul dintre suspecți, în timp ce era administrată oficial de soția acestuia.
Doi suspecți au fost plasați sub control judiciar pentru șaizeci de zile, cu interdicția de a contacta alte părți în proces, precum și cu obligația de a se prezenta periodic la secția de poliție de la locul lor de reședință.
Citește și: O nouă înșelătorie în numele ANAF
0 Comentarii