Web Analytics
scris luni, 10.03.2025

Polițiști, angajați din penitenciare și pensionari militari, grevă la sediul CCR

Polițiștii și pensionarii militari pichetează sediul Curții Constituționale, nemulțumiți că judecătorii instanței întârzie să dezbată contestația lor privind proiectul unei legi prin care s-ar elimina inechitățile din sistemul de pensii militare.

Polițiști, angajați din penitenciare și pensionari militari, grevă la sediul CCR

Citește și BookLand România caută copii geniali de la țară pentru a-i sprijini la liceu şi facultate

Polițiștii, angajații din penitenciare și pensionarii militari cer o soluție urgentă pentru a corecta situația în care persoane cu aceeași funcție, vechime și grad primesc pensii diferite doar în funcție de anul în care s-au pensionat.

Mihai Zlat, vicepreședinte al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual: Vorbim de dreptul la o pensie corectă, o pensie care să creeze o echitate pentru toată lumea, după ce toată viața ai muncit în condiții de riscuri și ai avut interdicții și incompatibilități toată cariera. Și atunci, vorbim de colegi care se pensionează în acest an, să zic cu o pensie de 6.000 de lei, același coleg s-a pensionat anul trecut cu o pensie, să zic, de 4.500 de lei și sunt colegi care au pensii în plată de 3.000 de lei, pentru că s-au pensionat acum 10 ani de zile. Nu vorbim de niște pensii foarte mari în sistemul nostru, vorbim de o pensie medie care se apropie de 4.500 de lei, dar este o pensie oricum, din punctul nostru de vedere, mică, în condițiile în care, să nu uităm, că toată cariera nu au avut voie să desfășoare niciun fel de altă activitate.

Promulgarea legii a fost blocată de o contestație la CCR depusă de Avocatul Poporului; aceasta susține că legea ar putea crea privilegii pentru militari și polițiști, deoarece prevede ca pensiile lor să crească automat odată cu salariile celor activi, fără a indica clar sursa de finanțare, ceea ce ar putea afecta bugetul statului.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Argeșeni ajutați de Guvern

Executivul României a acordat ultimele ajutoare financiare pentru familii și persoane singure aflate în situații deosebite în campania electorală...