Bugetul municipiului Pitești a fost prezentat de primarul Cristian Gentea, săptămâna trecută, în cadrul dezbaterii publice.
„Ce mă bucură pe mine cel mai mult este că bugetul crește, iată, an de an! Avem o creștere și acum de aproape 12% (11, 83%, n.r.) față de anul precedent. Păstrăm balanța pozitivă între partea de Dezvoltare și Funcționare. Anul trecut a fost prima dată. Și nu avem nici cheltuieli foarte mari cu partea salarială, nu e vorba decât de 11%, deci, este în regulă. Subvențiile sunt la 6%, avem Bunuri și Servicii cu 17%. Deși nu mai sunt la fel de mulți bani de atras, vorbesc despre axele deschise acum, uite că suntem pregătiți pentru orice și din banii de Fonduri nerambursabile și pe Finanțări avem 80% buget european, 10% național și 10% local. Ceea ce cred că spune totul. Suntem la fel de interesați și la fel de bine pregătiți pentru a nu pierde bani de nicăieri”, a spus primarul Cristian Gentea la Politikia.ro.
Bugetul actual a crescut cu 148% față de 2020, anul în care edilul Cristian Gentea și-a început mandatul. Datele transmise de primar arată că în 2025 este o creștere a fondurilor nerambursabile atrase de peste 350%, în comparație cu anul 2020. De asemenea, învățământul rămâne prioritate pentru administrația locală, cu o creștere în investiții de 568%, iar protecția mediului, transportul, cultura și asistența socială au bugete consistente, cu creșteri între 328% și 90%.
M.S.
Citește și Pitești. 114 garaje desființate de pe domeniul public. Ce se face în locul lor
0 Comentarii