Suflet furtunos și caracter vertical, Gheorghe Cotenescu, fiu de preot moșnean din Muscel cu parohie în Izvoarele- Dâmbovița, desfășoară încă din studenție o susţinută activitate pentru apărarea valorilor culturale și naționale românești, contribuind la opera de regenerare și de făurire a statului român unitar.
A participat la primul război mondial
Membru în conducerea mai multor societăți profesionale și culturale de la începutul secolului XX, secțiile Ligii Culturale, Societatea Studenților Teologi, Societatea Studenților de la Conservator, Societățile corale „Carmen” și „Hora”, Societatea culturală „Miron Costin”, Asociația Cântăreților Bisericești din România etc., organizează și animă numeroase evenimente promovate de acestea, atât în vechiul Regat, cât și în celelalte teritorii locuite de români. Fidel partizan al ideilor inovatoare propagate de Spiru Haret și Nicolae Iorga, nu pregetă să-și îndeplinească misiunea de luptător pentru dreapta credință, în comuna strămoșilor săi, Stoenești-Muscel, pe cursul superior al Dâmboviței, unde devine preot paroh în 1913, înființând și conducând bănci, obști și cooperative. La primul apel al Regelui Ferdinand, ia parte la întreaga campanie militară (1916-1919), peregrinând printr-o țară ajunsă la capătul puterilor alături de răniții spitalelor de evacuare și în cadrul unităților combatante, din Muntenia în Moldova, din Basarabia în Ardeal, până la Tisa. Iar la întoarcere, preotul-căpitan decorat cu ordinul „Coroana României”, îndurerat de distrugerea modestei sale biserici în toamna anului 1916 de furia nemților opriți din vijelioasa lor înaintare pe linia Albești-vârful Mateiaș-Stoenești, se apucă, cu ajutorul bunului Dumnezeu, și reușește să ridice o frumoasă biserică din piatră, în 20 de ani (1919-1939), cu prețul unor eforturi și sacrificii enorme, rugându-și prietenii de odinioară să-l ajute. Iar bunul Dumnezeu i-a ascultat ruga, sfântul lăcaș fiind primul târnosit pe 8 octombrie 1939 de Î.P.S.S. Patriarhul Nicodim Munteanu, în prezența unor mari personalități cunoscute personal, precum ziaristul Pamfil Șeicaru și generalul Gheorghe Rasoviceanu, fostul său comandant militar.
A fost profesorul Patriarhilor Iustin Moisescu şi Teoctist Arăpaşu
Gheorghe Cotenescu a iubit enorm meseria de profesor de muzică, fără să-și neglijeze însă parohia rurală din Muscelul strămoșesc, păstorind-o timp de 52 de ani (1913-1965) și neîndurându-se să-și părăsească enoriașii pentru a preda definitiv în Seminariile Capitalei (Central sau Nifon). În peste 20 de ani de profesorat la școlile din Stoenești și la seminariile din Câmpulung-Muscel, Curtea de Argeș și Cernica-Ilfov, plămădește cu dragoste destinele a peste o mie de copii. Iar aceștia i-au întors dragostea pe măsura puterilor lor, mulți dintre ei devenind floarea ortodoxiei românești așa cum ar fi Patriarhii Teoctist Arăpașu și Iustin Moisescu, Episcopii Gherasim Cristea, Eftimie Luca și Roman Stanciu, valoroșii arhimandriți Sofian Boghiu, Roman Braga, Felix Dubneac, Grigorie Băbuș, Ioasaf Popa, Ioasaf Ganea, Atanasie Gladcovschi, Tănase Petroniu, Justin Pârvu, profesorii universitari Ioan Pulpea-Rămureanu și Anton Uncu, dar și demnul de pomenire protopop argeșean Vasile Chițu. Iar dintre aceștia, talentatul elev favorit, orfanul Anton Uncu, devenit la rândul său profesor, diacon și cântăreț al Catedralei Patriarhale, iar apoi preot, i-a dus mai departe ștafeta, așa cum a făcut-o și el spre cinstirea profesorului său, Ion Popescu-Pasărea, pe care-l îl adora și care îl încurajase în permanență să compună, activitate pe care nu și-a putut-o dezvolta datorită multiplelor și obositoarelor sarcini pe care și le asuma benevol.
A fost deputat de Muscel
Adevărata aureolă a preotului Gheorghe Cotenescu a fost într-adevăr preofesoratul. Seminariștii îl ascultau fără să murmure pe acest „popă de țară” care-i stăpânea și-i mișca, cu talentul său de expunere, cu mimica, cu umorul blajin și cu bogăția de cunoștințe de care dispunea. Și astăzi își reamintesc cu plăcere, acei care mai trăiesc, de orele sale de muzică, de excursiile pe care le organiza, de pasiunea pe care o punea și mai ales de metoda sa didactică, sugestivă și captivantă. Era de o bunătate rară, îi ajuta, ținea foarte mult cu clasa și o apăra, iar corurile pe care le dirija erau desăvârșite. „Popa Ghiță” din Muscel se număra printre profesorii cei mai iubiți de seminariștii câmpulungeni, argeșeni ori cernicani, mulți dintre ei afoni sadea. Prin talentul și iscusința sa, a dovedit că muzica este o ramură de studiu importantă în formarea și educarea tineretului, cu o singură condiție însă: profesorul să aibă ținuta, chemarea și pregătirea necesară. Chiar și după 60 de ani trecuți de la absolvire, impresiile sunt tot atât de vii iar foștii școlari, azi ierarhi și mari duhovnici – cei care se mai află printre noi – îți vorbesc cu duioșie, fără să fie subiectivi. Pentru că el s-a străduit poate cel mai mult, i-a povățuit ca un părinte și le-a fost un bun dascăl, care a pus tot sufletul său spre luminarea minții lor. Bine văzut de toți și apreciat pentru cultura, râvna și aptitudinile sale didactice, deși nu era profesor universitar, a fost invitat în repetate rânduri de cărturarul Nicolae Iorga și de comitetul de organizare să conferențieze la Universitatea Populară de la Vălenii de Munte în perioada 1932-1946. Încrederea pe care i-a acordat-o profesorul Nicolae Iorga încă din studenție, fiind primul său secretar particular în perioada 1907-1912, l-a determinat să accepte și delicata sarcină de organizare, după război, a secției muscelene a Partidului Naționalist-Democrat, fiind ales deputat de Muscel (1931-1932), alături de Constantin (Dinu) I. C. Brătianu și Ion Mihalache, cu numeroase aparent umoristice luări de cuvânt și frumoase inițiative parlamentare în favoarea muscelenilor, dovedind un vădit talent oratoric.
Îi sprijină logistic pe partizanii din Munţii Muscelului
Preluarea puterii de către regimul comunist și prăbușirea valorilor tradiționale zguduie din temelii viața patriarhală din patriarhala comună Stoenești. Simte nevoia să facă ceva și îi sprijină logistic pe partizanii din Munții Muscelului, conduși de martirul colonel deblocat Gheorghe Arsenescu. Rețeaua informativă a Securității și Miliției îi identifică rapid rolul (primii luați în vizor erau intelectualii de prestigiu ai satelor) și este arestat în primul lot de musceleni, fiind condamnat în mai 1950 după 14 luni de anchetă. Umilințele suferite în anchetele nesfârșite și cruzimea călăilor din închisorile comuniste îi afectează grav sănătatea, dar nu-l zdrobesc sufletește. Bătrân și bolnav, este impus la cote enorme, i se confiscă întreaga avere (inclusiv dota soției, primită în 1912!), e amenințat cu excluderea copiilor minori din școli și chiar cu împușcarea dacă nu se înscrie primul în gospodăria colectivă ce trebuia înființată cu orice preț, singura de altfel într-o zonă de munte renumită pentru tenacitatea rezistenței anticomuniste. Și totuși, păstrează legătura cu bunii săi prieteni, colegii seminariști și cei din timpul studenției, reușind să organizeze la București prima și ultima reuniune jubiliară a absolvenților Seminarului Central din promoția 1905, cu oficierea parastaselor cuvenite profesorilor și colegilor dispăruți. E cântecul său de lebădă. Ultimii ani ai vieții sale de paria al unei societăți dezumanizate și-i petrece în mari lipsuri și suferințe, mai mult prin spitale, alături de scumpa sa soți
e Elisabeta, născută Răuțoiu, exemplu de pioșenie și devotament. După evenimentele din decembrie 1989, spre dezonoarea foștilor săi enoriași, aceștia vor rade de pe fața pământului orice urmă a existenței familiei Cotenescu în Stoenești, în afara bisericii ctitorite și a cavoului de familie. Aniversările ar trebui să fie și sunt tot atâtea izvoare de optimism, care ne întăresc forțele și credința, iar noi toți, indiferent de vârstă, avem cu siguranță multe de învățat din exemplul vieții bogate și luminoase în ogorul Domnului a preotului-profesor Gheorghe Cotenescu, la 125 de ani de la nașterea sa.
*Informațiile ne-au fost puse la dispoziție prin amabilitatea dlui Radu Petrescu, nepotul preotului muscelean Gheorghe Cotenescu
M.I.
0 Comentarii