Prin modificari legislative recente, taxele judiciare de timbru au fost reduse considerabil pentru promovarea în instanță a acțiunilor de partaj, divorțuri solicitate din motive de sănătate, precum și pentru cereri privind custodia copiilor, autoritatea părintească și cheltuielile de creștere și întreținere ale acestora.
În concret au fost introduse următoarele prevederi:
Reducerea la jumătate a taxelor de timbru pentru cereri care privesc stabilirea bunurilor supuse împărțelii, la valoarea acestora; creanțele pe care coproprietarii le au unii față de alții, născute din starea de proprietate comună, la valoarea creanțelor a căror recunoaștere se solicită; raportul donațiilor, la valoarea bunurilor al căror raport se solicită; reducțiunea liberalităților excesive, la valoarea părții de rezervă supusă reîntregirii prin reducțiunea liberalităților.
Taxa de timbru la partajul judiciar pentru imobile se va calcula la valoarea bunului și va fi sub 2% din această valoare; uneori, în funcție de valoarea imobilului, se poate ajunge și sub 1% din valoarea imobilului, existând praguri valorice (momentan taxa era descurajantă fiind de 5% din valoarea imobilului, indiferent de pragul valoric).
În atare condiții, taxa de timbru se va reduce foarte mult, iar partajul judiciar va fi o opțiune mai bună ca partajul notarial în anumite situații.
Cererile de divort prin care se solicită desfacerea căsătoriei prin acord, din culpa unui soț sau generat de separarea în fapt, vor fi taxate cu 200 lei; pentru divorțul din motive de sănătate ce fac imposibilă conviețuirea/continuarea raporturilor de familie, taxa de timbru va fi de 50 de lei.
Cererile care nu sunt accesorii unei cereri de divorț și care au ca obiect stabilirea locuinței copilului, exercitarea autorității părintești, stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere și educare a copiilor, dreptul părintelui sau al altor persoane decât părinții de a avea legături personale cu copiliul, acestea se taxează cu 20 de lei fiecare.
Sunt reglementate unor noi cazuri de restituire a taxei judiciare de timbru, pentru situația în care, în timpul procesului, părțile încheie o tranzacție sau un compromis sau când pârâtul achiesează la pretențiile reclamantului.
Se instituie noi prevederi exprese cu privire la dovada plății taxei de timbru, dacă plata a fost efectuată prin virament bancar sau în sistem electronic de plată la distanță/on-line, în sensul că cel care face plata electronică sau prin ordin de plată să indice dosarul sau cererea pentru care a făcut plata.
Avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept
Citește și Lecția de drept. Cum poate un salariat să-și retragă demisia
Citește și Lecția de drept. Soluționarea alternativă și rapidă a litigiilor cu banca
0 Comentarii