Web Analytics

articol scris sâmbătă, 22 februarie 2025

Inginerii Haosului și ascensiunea lui Călin Georgescu

dan-andronic-editorial

România se confruntă cu o situație pe care o digeră greu. Indiferent de tabăra din care fac parte, pro sau anti-Georgescu, românii stau cu dumicatul politic în gât, incapabili să-l înghită.

Personal am mai văzut situația asta, tot ca ziarist. Prima dată în 1990 și 1992, când cei care erau de partea “cripto-comunistului” Ion Iliescu (votat de 85 % în 1990 și 61 % în 1992) i-ar fi sfâșiat fizic pe cei care votau cu “vânduții străinătății” Ion Rațiu (4,2 % în 1990) sau Emil Constantinescu (31% în 1992). Același sentiment l-am regăsit în 1996, de această dată fiind vorba de ură împotriva lui Ion Iliescu. Care a plecat de la Cotroceni în huiduielile mulțimii. Formată și din cei care îl votaseră cu patru ani înainte.

A venit rândul bătăliei dintre Adrian Năstase și Traian Băsescu, apoi Mircea Geoană versus învingătorul lui Năstase, Traian Băsescu. Finalul fiind Victor Ponta contra Klaus Iohannis. Aceasta din urmă cred că a fost alegerea cea mai lipsită de ură, dar asta nu înseamnă că nu a existat patimă. Și victime...Deci ceea ce trăim nu este nou sub soare.

Diferența este dată de faptul că acum experimentăm o altă formă de irațional. O paletă întreagă de extremisme domină scena politică, nu numai în România. Călin Georgescu este un personaj confecționat dintr-un amalgam de morgă aristocratică, idei absurde, atitudine mesianică, diletantism și autoritarism, care a convins mulți români că poate fi președintele României. Așa cum a făcut-o și Corneliu Vadim Tudor în alegerile din 2000, cu mult mai puțin succes, este adevărat. Poate că a greșit că nu l-a avut ca model pe Viktor Orban.

În spatele acestui succes stă un mecanism deloc special, care a fost folosit cu succes în cazul altor alegeri (Italia, Ungaria, Brazilia, Franța), perfecționat de “Inginerii Haosului”. Așa îi califică într-o carte jurnalistul italian Giuliano da Empoli, pe sociologii, experții în Big Data, consilierii de imagine, ideologi și chiar oameni de știință, implicați în confecționarea vedetelor populismului actual.

Citește și:

Care este găselnița vremurilor noastre? Reinventarea propagandei, adaptarea la era telefoanelor inteligente, a selfie-urilor, a postărilor și materialelor video scurte, care nu cer prea multă judecată, dar dau senzația informării. Singurul criteriu de validare fiind Măria-Sa LIKEUL! De aici inflația de fake-news, care duce la crearea unor fake-personalități. De aici transformarea unor ziariști în propagandiști, aliniați uneia din tabere. Sau a propagandiștilor în făcători de opinie.

Ceea ce mi s-a părut interesant a fost faptul că în această carte, “Inginerii Haosului” apărută în 2019, se explica de ce afirmațiile ilogice și vădit false sunt mai importante în construcția unui personaj politic de succes, decât adevărul. Pentru că “oricine poate să creadă în adevăr, pe când să crezi în absurd este o adevărată demonstrație de loialitate.”

Cu alte cuvinte, atunci când Călin Georgescu spune lucruri de care unii râd, precum:

„În ultima mea misiune în insulele Marshall, […] Oamenii din acest paradis nu au știut că a existat al Doilea Război Mondial și nu știau că existau doctori. În medie, oamenii de pe insulele Marshall trăiau 180-200 de ani, iar acum media de viață acolo este de 35-45 de ani.”

“Zic unii că a ajuns omul pe Lună. Eu nu cred, sunt sigur că nu a fost așa. Este o altă manipulare, dar asta e altă temă. Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună. E o dovadă că după ce au fost prin ‘70, n-a mai fost nimeni pe lună. Adică brusc, n-am mai avut tehnică s-o facem”

„Oare apa este chiar H2O, așa cum am fost instruiți, ca să nu zic dresați să credem? Eu vă spun că nu-i așa. Acolo este informație, de-aia îți vine în pet de pastic, ca să nu mai fie informație. Dacă ar fi ea așa cum a fost lăsată, ea îți dă informație.

este ceva premeditat.

Sunt afirmații menite să trezească în oameni frică și furie. Frică față de ceea ce nu înțeleg și furie față de cei care i-au mințit! Ca să îl citez pe Giuliano da Empoli: “Populismul (n.n. actual) se naște din uniunea Furiei cu Algoritmii”...

Cum se poate lupta cu așa ceva? În nici un caz cu argumente raționale.

Grupul celor care cred orice spune Călin Georgescu, potențat de iluzia victoriei asupra clasei politice, nu poate fi combătut cu realitate obiectivă. Pentru că fiecare membru al mișcării are senzația că este un făuritor de Istorie, un luptător activ, chiar dacă nu face altceva decât să scrie trei cuvinte, sau să dea o inimioară unei postări. Sunt importanți. Și aici intervine măiestria Inginerilor Haosului care crează algoritmii ce stimulează apetitul necesar, făcând ca senzația să pară realitate. Că-l cheamă Elon Musk sau Ion Popescu este mai puțin important. Efectul e același, doar magnitudinea în raport cu rapiditatea execuției diferă.

Cum se poate câștiga împotriva unui asemenea fenomen? Părerea mea, după ce am tot citit și discutat cu alții, doar punând la fel de multă pasiune, folosind aceleași mijloace!

Cum se poate profila eficient un contracandidat la tipul Călin Georgescu? Generând forță de leadership, arătând oamenilor o lume nouă, în care sunt respectați și sunt consultați permanent. Utilizând agresivitatea și forța maselor pentru a promova principiile în care acel om crede cu adevărat. 

Cu alte cuvinte, oamenii politici trebuie să înțeleagă că VOTUL a devenit un CLICK! 

Articol preluat din ziarul evz.ro

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

O librărie vine la teatrul din Pitești. Răsfoiți și dăruiți!

O librărie renumită vine în serile de weekend la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești. De ce? Fiindcă îi șade bine […] Citește!

Trei persoane, inclusiv un copil, au ajuns la spital după ce ar fi consumat telemea. Amenzi de 33.000 de lei la magazinul verificat

Trei persoane din aceeași familie, printre care și un copil, au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe din Arad cu […] Citește!

Update. Carambol cu trei mașini la Călinești. Două rănite, duse la spital

Poliția Argeș a revenit cu detalii privind accidentul produs în seara zilei de sâmbătă, 14 noiembrie, în jurul orei 18, […] Citește!

România învinge Polonia și își ia revanșa după umilința de la Varșovia! Prima victorie oficială pentru Hagi

România a învins Polonia cu 2-1, pe Arena Națională, în Liga Națiunilor, și a obținut prima victorie într-un meci oficial […] Citește!

Update. Cum s-a produs accidentul de la Albota, de pe DEx 12, soldat cu trei răniți

IPJ Argeș a revenit cu detalii privind accidentul, soldat cu trei răniți, produs sâmbătă, 14 noiembrie, în jurul orei 16, […] Citește!

Blocaj la granița cu Ucraina: Sute de camioane așteaptă la Vama Siret. Poliția de Frontieră a luat măsuri de urgență

Situație dificilă la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, unde sute de transportatori așteaptă să părăsească România și să intre […] Citește!

Amendă uriașă pentru Meta: 805 milioane de euro pentru accesarea fotografiilor utilizatorilor fără acord explicit

Meta, compania care deține Facebook, a primit o amendă de 805 milioane de euro în Italia, după ce autoritățile au […] Citește!

Surpriză la prima ediție Eurovision Asia: O tânără de 19 ani a câștigat marele trofeu

Filipine a scris istorie la Eurovision Song Contest Asia 2026, câștigând prima ediție a competiției muzicale organizate pe continentul asiatic. […] Citește!

Victor Pițurcă, sfat pentru Gică Hagi: „Orice s-ar întâmpla, ar trebui să rămână”

Fostul selecționer al „tricolorilor”, Victor Pițurcă (70 de ani), și-a spus părerea despre demisia lui Gică Hagi de la naționala […] Citește!

Cristian Gațu, în stare critică! Ce se întâmplă cu fostul mare handbalist

Cristian Gațu (81 de ani), unul dintre cei mai mari handbaliști din istoria României, trece printr-o perioadă extrem de dificilă. […] Citește!

FC Argeş a pierdut amicalul cu Rapid

Profitând de pauza competițională, Rapid și FC Argeș au jucat un meci amical astăzi. Giuleștenii s-au impus cu 1-0, prin […] Citește!

Rwanda critică decizia Congo de a-l susține pe Dacian Cioloș pentru șefia Francofoniei

Ministrul de externe al Rwandei, Olivier J.P. Nduhungirehe, a reacționat la decizia Republicii Democrate Congo de a-și retrage candidatul din […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete