Un polițist și un instructor auto din Mehedinți au fost condamnați la închisoare. În 2020, agentul l-a oprit pe instructor în timp ce se afla în mașina școlii de șoferi, în urma unei sesizări la 112 cu privire la conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului. La volan se afla o elevă, doar ea fiind testată cu aparatul alcooltest. Agentul l-a sărit pe instrutorul auto și l-a pus să semneze un rezultat fals, folosit pentru a raporta că sesizarea la 112 nu se confirmă.
Agentul de poliție a fost condamnat la pedeapsa de doi ani şi cinci luni închisoare pentru săvârșirea infracţiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals. Pedeapsa a fost suspendată cu un termen de supraveghere de 3 ani.
Instructorul auto a fost condamnat la pedeapsa de doi ani şi cinci luni închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, complicitate la fals intelectual și complicitate la uz de fals. Întrucât instanța a constatat că inculpatul a comis cele trei fapte în stare de recidivă postcondamnatorie, inculpatul urmează să execute pedeapsa rezultantă finală de 4 ani şi 5 luni închisoare în regim de detenţie.
Hotărârea dată pe 17 februarie este definitivă. Curtea de Apel Craiova a respins apelul formulat de cei doi inculpați împotriva sentinţei penale a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin și a menținut sentința de condamnare.
Fapta pentru care au fost cei doi condamnați s-a întâmplat în data de 22 februarie 2020, în jurul orei 20:04. Agentul de poliție, aflat în timpul serviciului, a oprit mașina în trafic, în localitatea Șimian din Mehedinți.
La volan era o elevă care învăța să conducă, fiind însoțită de instructorul auto pe scaunul din dreapta față și de alte două persoane pe bancheta din spate.
Citește și Argeşul duce lipsă de procurori. Ce unităţi sunt fruntaşe la trimiteri în judecată şi soluţionări de dosare
Agentul de poliție a testat-o cu aparatul alcooltest doar pe eleva aflată la volan, nu și pe instructorul auto, încălcându-și atribuțiile. Pentru a crea aparența de legalitate, agentul a printat rezultatul unui test pe un bon în care a consemnat în mod nereal că testarea cu aparatul alcooltest a instructorului auto a avut loc, iar cel din urmă a semnat.
„În continuare, polițistul a raportat pe cale ierarhică faptul că evenimentul semnalat prin SNUAU 112 nu se confirmă, întocmind și alte înscrisuri oficiale în care a consemnat aspecte nereale, respectiv împrejurarea că l-a testat cu aparatul alcooltest pe instructorul auto, atât într-un proces-verbal, cât și și raportul cu propunere de clasare a lucrării. Aceste înscrisuri le-a folosit (împreună cu bonurile printate ca urmare a testărilor efectuate cu aparatul alcooltest) pentru a clasa astfel lucrarea generală deschisă la nivelul postului de poliție cu privire la evenimentul semnalat prin SNUAU 112”, se mai arată în comunicatul DGA.
0 Comentarii