Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că desecretizarea informaţiilor privind anularea turului 2 al alegerilor prezidenţiale a fost o mare greşeală, din punctul său de vedere, întrucât documentele respective „nu aveau nicio valoare probatorie”.
Întrebat, la Digi24, cât de urgentă este desecretizarea informaţiilor privind anularea turului 2 al alegerilor prezidenţiale de la sfârşitul anului trecut, considerată de mulţi o prioritate pentru preşedintele interimar Ilie Bolojan, Traian Băsescu a răspuns: „În ceea ce mă priveşte, aş spune că a fost o mare greşeală desecretizarea unor documente care nu aveau nicio valoare probatorie. Deci, CSAT-ul a făcut o mare greşeală. De fapt, decizia CSAT-ului, că nu a fost numai greşeala presedintelui, acolo au fost şi premierul, şi ministrul Justiţiei, şi ministrul de Finanţe, şi şefii serviciilor secrete… Ei au decis să desecretizeze nişte documente care dădeau nişte informaţii, dar nicidecum nişte probe”, a explicat Băsescu.
Citește și: Crin Antonescu şi-a lansat primul clip de campanie: „România este un avion în picaj”
Fostul preşedinte a precizat că acest lucru a fost „preluat de tot electoratul ca fiind mari adevăruri, şi nu presupuneri”.
„Ce avem în acele note sunt nişte presupuneri. Credeţi-mă că am văzut destule în cei 10 ani de mandat. Acele note nu sunt elemente în baza cărora să decizi anularea unor alegeri. Eu nu le-aş fi desecretizat, ceea ce am şi spus încă de la momentul desecretizării, nu m-am trezit acum cu această idee. A fost şi o greşeală. Nu erau probe, erau doar nişte analize”, a mai spus Traian Băsescu.
0 Comentarii