La începutul lunii, o fată de 12 ani s-a aruncat în gol de pe clădire abandonată din Lupeni. „Poliţia Municipiului Lupeni a fost sesizată cu privire la faptul că o minoră în vârstă de 12 ani, din Lupeni, s-ar fi aruncat de pe o clădire situată pe strada Stadionului, din localitate (de la aproximativ 10 m)”, a transmis IPJ Hunedoara. Poliţiştii nu au reuşit să afle încă ce a împins-o pe adolescentă să îşi pună capăt zilelor.
Fata a stat multe zile în comă, însă medicii au fost rezervaţi în toată această perioadă cu privire la şansele ei de supravieţuire. Disperat că îşi pierde fata, tatăl care o creştea singur după ce a fost abandonată de mamă, a decis la rândul său să se sinucidă. S-a spânzurat, luând cu el toată durerea.
Contactată de medici, mama adolescentei a decis să salveze alte vieţi şi a acceptat prelevarea de organe de la fiica ei, care se afla internată la Spitalul Județean Timișoara.
Citește și: Argeș. Băut, n-a oprit la semnalul polițiștilor și a făcut accident
„Mama și-a dat acordul pentru prelevarea de organe, după ce a fost declarată fetița în moarte cerebrală. Au fost prelevați rinichii, ficatul și corneea. Centrele care au participat la prelevare au fost colegii din București, de la Spitalul Fundeni și de la Clinica de Oftalmologie, iar de la Institutul Urologic din Cluj, au venit colegii pentru grefa renală”, a spus dr Georgiana Bobouțanu, medic coordonator transplant Spitalul Judetean Timișoara, potrivit Cronica Văii Jiului.
La prelevarea de organe de la Timișoara a participat o echipă din care fac parte medicii Adina Vlad și echipa din Spitalul de copii Louis Țurcanu Timișoara, dr Cosmina Cucui și dr. Ovidiu Smida.
Citește și: Compania germană care produce frâne pentru BMW, Mercedes și Toyota își mută fabrica în România
0 Comentarii