Proclamarea celor 16 sfinți canonizați anul trecut a avut loc marți la Catedrala Patriarhală în prezența patriarhului Daniel și a membrilor Sinodului Bisericii Ortodoxe Române.
Evenimentul istoric a avut loc la finalul Sfintei Liturghii oficiate de PF Daniel cu ocazia aniversării Centenarului Patriarhiei Române. La slujbă au participat și membrii Adunării Naționale Bisericești, iar pe Dealul Mitropoliei au fost prezenți sute de credincioși.
PF Daniel spus că cei 16 sfinți sunt „rodul cel mai de preț pe care Biserica noastră l-a adus în acest răstimp de 100 de ani, deoarece prin ei se arată, mai intens, lucrarea tainică a harului Duhului Sfânt în Biserica Ortodoxă Română”.
„Acești slujitori au fost canonizați sau înscrişi în calendarul Bisericii fiindcă au fost constatate în viața lor semnele sfințeniei: ortodoxia credinţei, viaţa sfântă de pocăinţă şi rugăciune, iubire smerită şi milostivă faţă de aproapele, mărturisirea jertfelnică a credinţei, iar uneori chiar facerea de minuni, precum și evlavia poporului faţă de ei”.
Citește și Filarmonica Pitești aduce un omagiu Elenei Iancic, profesoara celor mai buni violoniști
„Canonizarea lor este un act de recunoaștere a sfințeniei vieții lor, care transcende orice context politic, subliniind faptul că adevărata mărturisire creștină nu susține ideologii lumești trecătoare, ci valorile eterne ale credinței și iubirii de Dumnezeu”, a explicat Preafericirea Sa, conform Basilica.r
Patriarhul a citit numele celor 16 sfinți și datele în care vor fi pomeniți:
- Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim (16 septembrie);
- Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae (4 octombrie);
- Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie);
- Sfântul Cuvios Arsenie de la Prislop (28 noiembrie);
- Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătuşu (22 iulie);
- Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria (2 decembrie);
- Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria (2 decembrie);
- Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeţ (6 iulie);
- Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus (20 decembrie);
- Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj (8 martie);
- Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana (26 decembrie);
- Sfântul Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici (10 noiembrie);
- Sfântul Cuvios Calistrat de la Timişeni şi Vasiova (10 mai);
- Preot Mucenic Ilarion Felea (18 septembrie);
- Sfântul Cuvios Iraclie din Basarabia (3 august);
- Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia (8 august).
0 Comentarii