Trei elevatoare și rampe esențiale pentru accesibilitatea copiilor cu nevoi speciale au fost donate Centrelor Județene de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) din Argeș, Sibiu și Satu Mare de către Asociația Club Sportiv Caiac SMile din Satu Mare, cu sprijinul Fundației Dacia pentru România.
Scopul Centrelor Județene de Resurse și Asistență Educațională este de a sprijini educația incluzivă, oferind elevilor cu dizabilități un mediu educațional adaptat.
„Elevatoarele și rampele vor veni în sprijinul profesorilor de sprijin, consilierilor și profesorilor la domiciliu, care cu devotament și pasiune și-au ales misiunea de a asigura accesul copiilor speciali la educație, profesorii la domiciliu deplasându-se în unele cazuri chiar și în spitale sau centre de recuperare. Reprezentanții Asociației Caiac SMile vor oferi instruire pentru utilizarea acestor echipamente, contribuind astfel la crearea condițiilor de sprijin pentru copii și tinerii cu dizabilități locomotorii și dizabilitățile asociate care le limitează mobilitatea”, a transmis asociația Caiac SMile într-un comunicat.
Primele echipamentele au fost donate la CJRAE Satu Mare, apoi, miercuri, 30 ianuarie, au ajuns la CJRAE Argeș. La eveniment au fost prezenți membrii echipei Asociației Caiac SMile, directorii, consilierii și profesorii centrului județean. Proiectul „Oferim mobilitate copiilor cu dizabilitate” a continuat cu evenimentul desfășurat la CJRAE Sibiu, joi, 30 ianuarie. Sunt primele dintr-un șir de proiecte.
Citește și Modificări importante privind voucherele pentru alimente în 2025
„La fiecare pas făcut spre accesibilizare, am fost martorii unor schimbări enorme în țară. Alături de partenerii noștri în mobilitate, prin acest nou proiect vom ajuta acești copii speciali să se integreze în societate. Ne dorim să arătăm cât de importante sunt aceste elevatoare și aceste rampe pentru copiii cu dizabilități care nu ies din casă ani întregi, cât de mare este impactul pe care îl putem avea asupra lor doar ajutându-i să coboare din scara blocului pentru a socializa și a lua parte la terapiile și lecțiile care se organizează în școlile speciale. Avem puterea să le redăm libertatea, să îi ajutăm să vadă că viața este afară. Consider că munca titanică pe care o fac acești oameni care le sunt profesori le-ar putea fi mult mai ușoară cu ajutorul acestor echipamente.” – ne comunică Ionuț Stancovici președintele Asociației Caiac SMile.
„Susținem mobilitatea fizică și socială, iar acest parteneriat este o dovadă a angajamentului nostru de a oferi copiilor aflați în situații vulnerabile, oportunități egale de a învăța și de a se dezvolta. Prin dotarea Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) județ Argeș cu rampe mobile și elevatoare pentru scaune cu rotile, facilităm accesul la educație de calitate și la terapii specializate pentru copii și tineri cu dizabilități motorii, contribuind la menținerea activă a acestora în societate”, declară reprezentanții Fundației Dacia pentru România.
Sursă foto: Caiac SMile
0 Comentarii