Guvernul României anunță schimbări semnificative în programul de acordare a voucherelor pentru alimente destinate persoanelor vulnerabile. Potrivit Ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, voucherele vor continua să fie distribuite în 2025, dar frecvența de acordare va fi modificată.
Astfel, beneficiarii vor primi tichetele o dată la trei luni, în loc de două luni, așa cum se întâmplase până acum. Fiecare beneficiar va primi două vouchere de 250 de lei fiecare și două pachete de alimente în valoare de 125 de lei.
Citește și: Laura Vicol, fosta șefă a Comisiei Juridice din Parlament, și soțul ei, reținuți în dosarul Nordis
Ministrul Marcel Boloș a anunțat că programul de sprijin pentru elevi va continua și anul viitor. Voucherele educaționale, în valoare de 500 de lei, vor fi acordate la începutul anului școlar și vor ajunge la aproximativ 625.000 de elevi.
De asemenea, Guvernul va continua să ofere vouchere pentru nou-născuți, în special pentru mamele din grupurile sociale vulnerabile. Acestea vor avea o valoare de 2.000 de lei și vor fi finanțate din fonduri europene.
O altă inițiativă importantă este voucherul educațional destinat cadrelor didactice. Acesta are scopul de a sprijini profesorii în procesul de formare profesională, pentru a asigura un sistem educațional mai performant.
Citește și: Casa directorului Romsilva care a încasat 100.000 de euro la pensionare a fost călcată de hoți
0 Comentarii