Web Analytics
scris vineri, 24.03.2017

Grupul Renault la Târgul Angajatorilor de Top

renaultGrupul Renault caută, în principal, persoane cu spirit de inovaţie şi pasionaţi de industria auto pentru activităţile de cercetare-dezvoltare (R&D), servicii de business, fabricaţie, achiziţii, calitate şi financiar. Candidaţii au şansa unui prim interviu în stand cu specialiştii Grupului.
Programul de internship al companiei, „Drive Your Future”, oferă studenţilor şi masteranzilor şansa de a descoperi Grupul Renault România.

Grupul Renault la Târgul Angajatorilor de Top

În cele două zile (24 şi 25 martie) dedicate celui mai important târg de carieră din România, Angajatori de Top, cei care îşi doresc o carieră în domeniul auto,  pot accesa oferta de posturi disponibile a Grupului.Pentru activitatea de R&D, compania oferă oportunităţi de dezvoltare adresate inginerilor auto, cu profil educaţional tehnic. Candidaţii interesaţi trebuie să aibă experienţă în concepţie şi dezvoltare proiecte (domeniul mecanică, elctrică/electronică, caroserie vehicul şi echipamente design).

În plus, aceştia trebuie să fie utilizatori de aplicaţii informatice specifice industriei auto (CATIA, MATLAB, SIMULIK).Renault Servicii România îşi consolidează echipele în activităţile de supply chain, post-vânzare şi studii de piaţă. Sunt căutaţi candidaţi cu experienţă în aceste domenii, care să fie în egală măsură şi buni utilizatori ai aplicaţiilor informatice, să aibă cunoştinţe de gestionare şi dezvoltare baze de date.Pentru activitatea de fabricaţie vehicule (platforma industrială de la Mioveni) compania caută specialişti cu profil tehnic, experienţă în automatizare şi audit performanţă industrială.În oferta Grupului există şi posturi în echipele departamentelor calitate, financiar şi achiziţii. Pentru acestea, sunt necesare preponderent studii tehnice şi economice, experienţă în calitate şi audit furnizori, dar şi competenţe de analiză costuri şi performanţă economică.În plus de cerinţele specifice domeniului, candidaţii trebuie să cunoască limbile engleză sau franceză.

Cele 200 de posturi cu care Grupul Renault România vine la Angajatori de top sunt disponibile în Bucureşti,Titu şi Mioveni.  „Drive your Future” continuăStagiarii, studenţi şi masteranzi, pot descoperi principalele activităţi ale Grupului Renault România în cadrul programului de internship anual oferit de unul dintre angajatorii de referinţă din România.În ultimii 14 ani, 1.800 de studenţi şi masteranzi de la universităţi din România au avut şansa de a se familiariza cu domeniul auto, de a descoperi compania. 33% dintre aceştia au fost angajaţi în urma stagiilor. Întreaga ofertă a Grupului Renault România este disponibilă în stand, dar şi pe pagina de Linkedin şi site-ul companiei. Mai multe detalii despre activităţile Grupului Renault România, aici.Grupul Renault RomâniaConstructor de automobile din anul 1898, Grupul Renault este prezent în 127 de ţări şi a vândut aproximativ 3,2 milioane de vehicule în 2016.

Pentru a răspunde marilor provocări tehnologice în viitor şi a continua strategia de creştere rentabilă, Grupul se sprijină pe dezvoltarea sa la nivel internaţional. În România, Grupul Renault reuneşte toate competenţele necesare conceperii, dezvoltării şi industrializării unui vehicul; studii client, design, inginerie, fabricaţie şi logistică, vânzare, servicii de business şi finanţare. Aflat în centrul gamei Global Access (gama din care fac parte modelele Dacia, produse pe platforma industrială de la Mioveni), Grupul e lider pe piaţa locală cu mărcile Dacia şi Renault. Având un înalt nivel de expertiză în design, inginerie şi fiind un pol industrial de referinţă prin nivelul său de calitate şi satisfacţie a clienţilor, cei 16.700 de angajaţi ai Grupului Renault România inovează în ceea ce priveşte produsele şi bunele practici, aceştia fiind recunoscuţi pentru profesionalismul lor.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...