Web Analytics
scris sâmbătă, 25.01.2025

Parchetul General a deschis dosar penal pentru hoții tezaurului dacic al României

În cursul zilei de astăzi, Inspectoratul General al Poliției Române a fost notificat despre faptul că la Muzeul din Drents, Regatul Țărilor de Jos, în care are loc expoziția ,,Dacia! Rijk van goud en zilver/Dacia! Regatul aurului și argintului”, a avut loc o explozie, iar – din primele evaluări – această explozie a avut drept scop intrarea prin efracție în clădirea muzeului, de unde au fost sustrase piese din tezaurul dacic al României, arată un comunicat al Parchetului General.

Parchetul General a deschis dosar penal pentru hoții tezaurului dacic al României

Citește și: A încetat din viață un portar de legendă

În urma analizării situației de fapt, a fost întocmit un dosar penal, din oficiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și nerespectarea regimului armelor, muniţiilor şi al materiilor explozive.

Dosarul va fi preluat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cercetările urmând a fi efectuate de către procurori din cadrul PÎCCJ și ofițeri de poliție și specialiști din Inspectoratul General al Poliției Române.

Împreună cu autoritățile din Olanda, se depun toate diligențele pentru soluționarea cazului, fiind activate și mecanismele de cooperare judiciară internațională.

Citește și: Bătrân înșelat de un fals angajat al furnizorului de gaze

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită