Muzica populară a pierdut un mare interpret. A încetat din viața, în urma unei grele suferinţe, cunoscutul solist Mărin Cornea, originar din Teleorman, dar care avea o legătură cu Argeşul.
Citeşte şi: Sanda Movilă, o mare scriitoare născută la Albota
În luna februarie urma să împlinească 78 de ani. Vestea morţii a fost dată de soția sa din a doua căsătorie, Ioana Modan Cornea, care este din Argeş.
Ioana se retrăsese după pensionare la casa părinților ei din comuna Hârsești, Argeș. Din vara trecută, Mărin Cornea era la Hârsești. Suferea de cancer şi a fost îngrijit de soția sa – potrivit jurnalistului Constantin Paşol (Radio România).
Sâmbătă, fiica artistului, Ioana, a transmis un mesaj emoționant la moartea tatălui ei, pe rețelele de socializare.
„Astăzi, sufletul tatălui meu, Mărin Cornea, maestru al muzicii populare, a urcat în împărăția cerurilor, lăsând în urma lui o moștenire neprețuită de artă, iubire și amintiri de neșters.
Ai fost mai mult decât un părinte – ai fost un artist desăvârșit, un mentor și un sprijin neclintit. Muzica ta va continua să vibreze în inimile celor care au avut privilegiul să o asculte, iar spiritul tău generos va rămâne veșnic viu în sufletele noastre.
Drum lin, tată drag! Acolo unde te-ai dus, să cânți și să încânți sufletele celor de dincolo, așa cum ai făcut-o aici.
Te vom purta mereu cu noi, în fiecare melodie, în fiecare zâmbet, în fiecare clipă”, a scris Ioana Cornea.
Mărin Cornea va fi înmormântat luni, 20 ianuarie, în satul Băcălești, com Călmățuiu de Sus, județul Teleorman.
0 Comentarii