„Iubirea nemuritoare a lui Dumnezeu”, apărută la editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului în 2018, sub semnătura lui Calinic Argeșeanul, este un volum cu mai bine de 50 de capitole în care ierarhul cărturar face o trecere în revistă a celor mai importante sărbători ale ortodoxiei românești și a celor mai mari sfinți, mucenici și martiri, că doar este o „țară iubită de sfinți”, după cum spune autorul.
Deși, judecând după titlu, ai crede că este vorba despre o carte pur dogmatică, ierarhul cărturar, prin iscusința sa, îl câștigă pe cititorul religios, dar și pe cel poate mai puțin cunoscător al celor duhovnicești, dar iubitor de texte literare și mai ales de povești adevărate. Astfel, autorul presară mărturisiri și amintiri din viața sa printre învățături și pilde ortodoxe ușor de citit și de înțeles și de către mireanul neinițiat.
În capitolul intitulat „Doar unul din zece” este vorba despre recunoștință. „Să nu se creadă că sunt ultimul nerecunoscător, dar îmi spun mie, fără cruțare, că n-am făcut o osteneală din a mulțumi, atât cât trebuie, nu numai lui Dumnezeu, dar nici părinților, cei mai apropiați binefăcători dintre oamenii de pe fața pământului. Nici mamei, dar nici tatei, cei doi părinți atât de încercați de greul zilei… Mergând prin lume, mai mult , în cale am întâlnit oameni care m-au ajutat atât de mult! Unii au plecat în țara de peste veac. Nu le-am spus cuvânt cald de recunoștință. Doamne, și câți trimiși de-ai tăi nu m-au întîmpinat, însoțit și ajutat pe cărările sucite ale acestei vieți! Dar și acum, la fel, Doamne, sunt pline drumurile de trimișii Tăi, fără de care n-aș putea face mare lucru. Nici lor nu le-am mulțumit așa cum se cuvine…”.
Plecând de la răspunsul lui Aristotel în „Diogenes Laertius” la întrebarea „Ce îmbătrânește iute?”- „recunoștința”, trecând prin gândirea lui La Rochefoucauld și a lui Goethe despre recunoștință, Calinic Argeșeanul strecoară câteva întâmplări biblice cu floarea rară numită „recunoștință”, dar și proverbe legate de opusul acesteia. Pentru a ajunge, la finalul capitolului, la monografia operei lui Eminescu a italiencei Rosa del Conte, căreia trebuie să adresăm, ca români, mulțumirile noastre profesoarei, trecute și ea în Țara de peste Veac, care a lăsat literaturii din Peninsulă, dar, până la urmă, întregii umanități, prin „Eminescu sau despre Absolut”, studiul său documentat despre Luceafărul nostru. A cărui naștere, acum 175 de ani, o sărbătorim chiar astăzi, 15 ianuarie 2025.
0 Comentarii