Web Analytics
scris marți, 14.01.2025

Sondaj: Peste jumătate din populația Groenlandei vrea alipirea la SUA

Campania lui Donald Trump de anexare a celei mai mari și bogate insule din lume continuă rapid și neabătut.

Sondaj: Peste jumătate din populația Groenlandei vrea alipirea la SUA

Potrivit unui sondaj realizat de institutul american Patriot Polling, 57,3% dintre locuitorii Groenlandei doresc alipirea la Statele Unite, în vreme ce doar 37,4% se opun aceste idei.

Citește și: Jaqueline Cristian, în turul doi la Australian Open

Într-un comunicat de presă, institutul arată:

„Patriot Polling a intervievat 416 persoane care locuiesc pe teritoriul danez al Groenlandei în legătură cu sprijinul lor față de aderarea la Statele Unite.

„După ce a fost ales președinte al Statelor Unite, în noiembrie, Donald Trump a propus ca SUA să dobândească Groenlanda de la Danemarca. Dl Trump lansase această idee încă din 2019, în cursul primului său mandat.

„Sondajul nostru arată că o majoritate substanțială a locuitorilor Groenlandei sunt de acord cu aderarea la SUA. În perioada în care a fost realizat acest sondaj, Donald Trump Jr. a efectuat o vizită în Groenlanda.

„Este pentru prima dată când Patriot Polling a realizat un sondaj în afara Statelor Unite.”

Pe contul său de Twitter (X), Patriot Polling se laudă că este institutul de sondare cu rezultatele cele mai apropiate de realitate în alegerile din noiembrie 2024.

Potrivit Constituției Danemarcei, declararea independenței Groenlandei se poate face în urma unui referendum, care trebuie ratificat de parlamentele de la Copenhaga și Nuuk.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Bătălia pentru funcţia de prefect

A început și e care pe care. Pentru PSD și Ion Mînzînă e vital ca uleiul pentru candelă să elimine ultima redută pe care o mai dețin liberalii în...

Din ediția tipărită