Un bărbat fără permis s-a urcat la volan în dimineața zilei de sâmbătă, 11 ianuarie, și a fost implicat într-un accident soldat cu pagube materiale pe str. Liviu Rebreanu, din Ștefănești.
Polițiștii din oraș l-au depistat pe bărbatul de 34 de ani, originar din Hârsești, și au constatat că nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Testat cu aparatul specific, bărbatul avea o alcoolemie de peste 0,8 mg/litru alcool pur în aerul expirat.
A fost transportat la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice.
În cauză verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.
0 Comentarii