Un incendiu a izbucnit luni, 6 ianuarie, într-o gospodărie din comuna Călinești, Argeș. Au fost mobilizați pompierii de la Garda Topoloveni și Detașamentul Pitești, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, cu o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și cu o ambulanța SMURD de prim ajutor calificat.
Citește și: Orașul din România care impune restricții privind cununiile civile
La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta în interiorul unei încăperi, pe o suprafață de aproximativ 20 mp, iar flăcările prezentau pericol de propagare la întreaga locuință.
Incendiul a fost localizat. Paramedicii SMURD au asistat o femeie, în vârstă de aproximativ 43 de ani, care a suferit atac de panică. Flăcăriule au ars aparatură electronică și electrocasnică.
Nu au fost înregistrate victime, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, de la un cablu electric defect, neizolat corespunzător.
0 Comentarii