Alocaţiile de stat pentru copii se vor majora, de la 1 ianuarie 2025, cu 10,4%, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, informează Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
Alocațiile de stat pentru copii cresc din ianuarie 2025 cu 10,4%, de la 719 lei la 794 de lei pentru copiii sub 2 ani sau cu dizabilităţi şi de la 292 de lei la 323 de lei pentru copiii care au peste 2 ani. Anunţul a fost făcut prin intermediul unui comunicat postat pe site-ul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială.
Citește și: Cum va fi vremea de Anul Nou și în luna ianuarie
„Cei 3,6 milioane de copii, precum și tinerii care frecventează liceele și școlile profesionale vor primi alocații de stat majorate. Fondurile necesare provin din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, iar plățile sunt gestionate de Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale.
Reamintim că alocațiile de stat pentru copii au crescut și în ianuarie 2024 cu 13,8%.
0 Comentarii