Web Analytics
scris luni, 23.12.2024

Dosar penal în cazul accidentului de azi noapte în care doi tineri au suferit leziuni

Dosar penal în cazul accidentului de azi noapte în care doi tineri au suferit leziuni

În cursul nopții precedente, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești au fost sesizați cu privire la accidentul de la Buzoești în care au fost implicate două autoturisme, eveniment în urma căruia două persoane au suferit leziuni.

„Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Costești, a rezultat că un tânăr de 23 de ani, din Costești, care conducea un autoturism pe DN 65A, pe raza localității Ungheni, circulând din direcția Buzoești spre Costești, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, în condiții de vizibilitate redusă pe fond de ceață, ar fi intenționat să efectueze manevra de întoarcere, împrejurare în care autoturismul a fost lovit în partea spate de un alt autoturism, condus de un tânăr de 19 ani, din Pitești, care se circula în aceeași direcție.

Citește și Directorul general adjunct al Poliţiei Capitalei, găsit de ANI în stare de incompatibilitate

În urma evenimentului au suferit leziuni tânărul de 23 de ani care conducea primul autoturism, precum și celalalt ocupant al aceluiași autovehicul, respectiv un alt tânăr de 22 de ani, din Costești, ambii fiind transportați la spital pentru îngrijiri.

Ambii conducători auto implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc”, a anunțat, într-un comunicat, IPJ Argeș.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită