Web Analytics
scris vineri, 10.03.2017

CCR a motivat decizia privind conflictul juridic între Guvern şi DNA

curtea constitutionala
Curtea Constituţională a motivat vineri decizia prin care a stabilit că ancheta DNA privind OUG 13 a perturbat activitatea Guvernului şi a arătat că aprecierea oportunităţii adoptării unei ordonanţe de urgenţă constituie un atribut exclusiv al legiuitorului delegat, putând fi cenzurat doar prin controlul parlamentar.
 
În motivarea deciziei privind conflictul juridic de natură constituţională între Guvern şi Direcţia Naţională Anticorupţie, în contextul adoptării OUG 13, magistraţii Curţii Constituţionale arată: „niciun ministru nu poate fi tras la răspundere pentru opiniile politice sau acţiunile exercitate în vederea elaborării ori adoptării unui act normativ cu regim de lege”.    
Mai exact, membrii Guvernului nu pot răspunde penal dacă adoptă acte cu încălcarea legii.   
Livia Stanciu,  opinie separată
 
Livia Stanciu, fosta preşedintă a Curţii Supreme, a arătat însă că instanţa de contencios constituţional ar fi trebuit să constate că în cauză nu există un conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public şi Guvernul României, deoarece, faţă de stadiul actual al anchetei penale, nu se poate stabili o imixtiune a Ministerului Public în exercitarea competenţei Guvernului de iniţiere şi adoptare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.13/2017. Foto: cursdeguvernare.ro
 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...