Web Analytics
scris joi, 19.12.2024

Comisia Europeană a adoptat reguli noi pentru biletele de avion

Comisia Europeană a adoptat, miercuri, un regulament de instituire a unei etichete a emisiilor generate de zboruri (FEL), care oferă o metodologie clară şi fiabilă pentru calcularea emisiilor generate de zboruri, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Comisia Europeană a adoptat reguli noi pentru biletele de avion

Companiile aeriene care operează zboruri în interiorul UE sau care pleacă din UE vor putea să se alăture în mod voluntar acestei etichete, care va fi pe deplin operaţională începând din iulie 2025, informează Agerpres.

Citește și: A fost nevoie de intervenţia primarului pentru ca nişte Dorei din Piteşti să-şi facă treaba

Până la începutul verii viitoare, pasagerii vor avea posibilitatea de a vizualiza şi compara emisiile estimate de gaze cu efect de seră (GES) ale zborurilor lor, permiţându-le să ia decizii de cumpărare în cunoştinţă de cauză.

În prezent, lipsa unei metodologii şi a unor criterii comune pentru estimarea emisiilor generate de zboruri determină companiile aeriene şi vânzătorii de bilete să raporteze nivelurile de emisii utilizând metodologii disparate care nu sunt neapărat comparabile. Eticheta privind emisiile generate de zboruri urmăreşte să schimbe acest lucru prin stabilirea unei metodologii fiabile şi armonizate pentru estimarea emisiilor generate de zboruri, luând în considerare factori precum tipul de aeronavă, numărul mediu de pasageri şi volumul de mărfuri la bord, precum şi combustibilul de aviaţie utilizat.

Citește și: România, țara cu cea mai mare inflație din UE pentru a noua lună la rând

Atunci când se caută zboruri sau se rezervă bilete online, alături de datele privind emisiile generate de zbor va fi afişat un logo dedicat, care garantează fiabilitatea informaţiilor. Acest lucru îi va ajuta pe pasageri să ia decizii în cunoştinţă de cauză şi îi va proteja de afirmaţiile înşelătoare privind dezinformarea ecologică.

Eticheta de emisii de gaze cu efect de seră va sprijini tranziţia aviaţiei către zero emisii nete prin asigurarea unei concurenţe loiale între companiile aeriene, prin promovarea utilizării combustibililor de aviaţie durabili (SAF) şi prin sprijinirea reînnoirii flotei.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită