Web Analytics
scris luni, 16.12.2024

Cod portocaliu de viscol

Zonele montane înalte din 17 judeţe se vor afla luni şi marţi sub Cod portocaliu de viscol puternic, rafalele de vânt ajungând până la 120 km/h, conform unei avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Cod portocaliu de viscol

Astfel, în intervalul 16 decembrie, ora 10:00 – 17 decembrie, ora 21:00, în Carpaţii Orientali şi Meridionali, la altitudini de peste 1.600 metri, vântul va sufla tare cu rafale de 90 – 120 km/h, viscolind puternic zăpada depusă în zilele precedente şi determinând scăderea vizibilităţii.

Zone montane avertizate se află în judeţele: Suceava, Neamţ, Harghita, Bacău, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Braşov, Dâmboviţa, Argeş, Sibiu, Vâlcea, Alba, Hunedoara, Gorj şi Caraş-Severin, potrivit Agerpres.

Citește și O familie cu un bebeluș de 2 ani, salvată din mașina blocată în nămeți

De asemenea, în aceeaşi perioadă, va fi în vigoare un Cod galben de intensificări ale vântului, cu viteze la rafală de 60 – 90 km/h, în zona de munte din restul ţării. Vor fi precipitaţii mixte ce vor favoriza depuneri de polei, iar la altitudini de peste 1.600 de metri vor predomina ninsorile şi va fi viscol.

Tot luni şi marţi, în Dobrogea, în jumătatea de nord a Moldovei şi Crişanei, în cea mai mare parte a Munteniei, precum şi în vestul şi sudul Olteniei şi al Transilvaniei, vântul va avea intensificări cu viteze la rafală, în general, de 50 – 60 km/h. În aceste zone meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de vânt puternic.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită