Constantin Șchumacher a fost la un pas să o ducă pe CS Mioveni în Superliga, dar a pierdut barajul de promovare cu FC Botoșani.
CS Mioveni se îndreaptă mai mult ca sigur spre faliment, iar competiția Ligii 2 va avea de suferit, după ce nici Viitorul Pandurii Tg Jiu nu a mai putut să continue în campionat din cauza problemelor financiare.
Astfel că, în cazul în care nici CS Mioveni nu va mai fi capabilă să reia de la anul campionatul, după ce a fost deja penalizată cu 16 puncte, ajungând în clasament pe ultimul loc, cu -10 puncte, și nu a fost nici programată la ultimul meci din an, cu FCU Craiova, foarte multe echipe din clasament vor avea de suferit dacă argeșenii nu vor mai juca în Liga 2.
Antrenorul care a fost la un pas să o ducă pe Mioveni în Superliga trage un semnal de alarmă, potrivit Prosport.ro.
„Vă dați seama că mă doare și pe mine tot ceea ce s-a întâmplat cu Mioveni, deoarece am fost acolo și am lucrat cu acei băieți care au dat totul pentru acest club,. Acum, cei care au jucat la Liga 2 riscă să nu se mai aleagă cu niciun ban, dacă clubul o să intre în faliment.
Nu este deloc normal așa ceva. FRF trebuie să le controleze bugetele echipelor care se înscriu în campionat. Așa se procedează și prin străinătate înainte de startul campionatelor. Ai un buget de salarii, îl arați înainte și îi pui de-o parte. Plus că aceste echipe care nu mai sunt capabile din punct de vedere financiar să continue competiția, acum o încurcă rău de tot.
Am spus acest lucru și în sezonul trecut, atunci când mă aflam cu Mioveni în play-off. Ce se întâmpla dacă ajungeam cu Mioveni în prima ligă? Se întâmpla același lucru ca acum. Tot spre faliment se îndreptau. Agonia se mai prelugea doar cu câteva luni în plus. Sunt datorii mari de tot din urmă și te trezeai depunctată și la prima ligă, plus că erau aceleași probleme și cu salariile restante.
Fotbaliștii au familii, iar fotbalul pe burta goală nu îl poți face luni la rând”, a spus Schumacher, potrivit Prosport.ro.
În acest moment, Constantin Schumacher este un antrenor liber de contract, după ultima experință avută la Șelimbăr.
Citește și: Câți bani va încasa FRF dacă România ajunge la CM 2026
0 Comentarii