Echipa națională de fotbal a României și-a aflat adversarii din grupa H din preliminariile Campionatului Mondial. „Tricolorii” se vor duela, în anul 2025, cu primele reprezentative din Austria, Bosnia&Herțegovina, Cipru și San Marino.
Gică Popescu, fostul căpitan al echipei naționale, a oferit prima reacție după ce România și-a aflat adversarii din drumul spre Campionatul Mondial. Totodată, în urma succesului din Liga Națiunilor, „tricolorii” și-au asigurat barajul pentru CM 2026.
„Baciul” consideră că tragerea la sorți a fost una mai mult decât favorabilă pentru băieții pregătiți de Mircea Lucescu. Ba mai mult, oficialul Farului susține că i-ar fi fost jenă să aleagă o grupă atât de accesibilă, iar „tricolorii” sunt obligați să ocupe prima poziție a clasamentului.
„Dacă m-ai fi pus cineva înainte de tragerea la sorţi să aleg o grupă, cred că nu aş fi putut să fiu atât de inspirat sau mi-ar fi fost jenă să aleg o grupă atât de accesibilă.
Ţinând cont de parcursul pe care naţionala noastră l-a avut la Campionatul European de anul acesta, câştigarea grupei de Liga Naţiunilor, cred că a venit examenul de maturitate. Avem o grupă a cărei configuraţie ne obligă să o câştigăm. Cred că sorţii au fost de partea noastră
Austria, capul de serie al grupei, cred că este o echipă care ne este la îndemână. Am scăpat de marile puteri, Spania, Franţa, Italia, Anglia ş.a.m.d., deci suntem obligaţi în această grupă să defilăm.
Nu ar trebui să ne sperie niciuna dintre adversarele din această grupă. E o grupă pe care o visam, iată că a devenit realitate. Nu se putea mai bine”, a spus Gică Popescu, potrivit as.ro.
Drumul spre Campionatul Mondial se va desfășura în perioada martie – noiembrie 2025. România nu a mai fost prezentă la competiția supremă a echipelor naționale din 1998, când ajungea până în faza șaisprezecimilor.
Citește și: România a ratat ultimele șase Campionate Mondiale!
0 Comentarii