În această săptămână a avut loc festivitatea de premiere a sportivilor din cadrul CS Unirea Bascov, unde activează 250 de copii, acesta fiind unul dintre cluburile cu cei mai numeroși componenți din mediul rural.
La eveniment au asistat mari nume ale fotbalului românesc printre care Miodrag Belodedici, Nicolae Dică sau Constantin Schumacher.
Consiliul Județean Argeș susține mai multe organizații și cluburi sportive, inclusiv clubul sportiv din Bascov, astfel că vicepreședintele Adrian Bughiu a fost însoțit la premiere de Roxana Stoenescu, director executiv Direcţia Cultură, Turism şi Tineret în cadrul Consiliului Județean Argeș.
„Rezultatele echipelor de la CS Unirea Bascov au fost foarte bune în 2024! Am fost foarte bucuros să fiu prezent premierea sportivilor și sper ca echipa mare, care acum este pe locul III, să poată accede în Liga a II-a la. nivel național. La Bascov avem o colaborare excelentă cu autoritățile locale, cu primarul Gheorghe Stancu. Avem investiții deosebite, o arenă de fotbal care prinde contur tot mai mult! Și mă bucur să văd că atât de mulți tineri aleg să facă mișcare! Îmi doresc ca tot mai mulți dintre ei să facă și sport de performanță” – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte Consiliul Judetean Arges.
„Pentru noi, autoritățile locale care investim și în cultură și sport, vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu este omul potrivit la locul potrivit, pentru că în mandatul său Consiliul Județean Argeș a susținut cel mai intens aceste domenii. Și noi vom continua investițiile. Sper ca din primăvară să inaugurăm noua arenă! În același timp, am început procedurile pentru a construi un bazin de înot, o sală de sport și încă o grădiniță, pentru că dorim să asigurăm copiilor din Bascov condiții cât mai moderne” – Gheorghe Stancu, primar Bascov.
0 Comentarii