Web Analytics

articol scris luni, 09 decembrie 2024

Arestați preventiv după ce au vândut droguri în Argeș

Timp de o lună trei persoane au vândut droguri periculoase în Argeș. Săptămâna trecută, polițiștii i-au săltat.

La data de 4 decembrie 2024, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, au documentat, în două cauze penale, activitatea a 3 persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea fără drept de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, respectiv trafic de droguri de mare risc.

„Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în perioada noiembrie – decembrie 2024, două dintre persoanele cercetate ar fi deținut, manipulat și vândut diferite cantități de substanță psihoactivă 2-MMC către consumatori din județul Argeș.

De asemenea, în același interval de timp, o altă persoană cercetată ar fi procurat și comercializat droguri de mare risc sub formă de cristal (3-CMC)”, transmite IPJ Argeș.

Citește și UZPR. Încercările de intimidare îndreptate spre jurnaliști sunt agresiuni față de valorile fundamentale ale democrației

La cele 4 percheziții domiciliare au fost descoperite și ridicate obiecte cu urme de substanță, dar și alte mijloace de probă.

Tot în data de 4 decembrie 2024, procurorii DIICOT Pitești le-au reținut pentru 24 de ore pe cele trei persoane. A doua zi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Argeș a dispus arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.

Activitățile au beneficiat de sprijinul jandarmilor argeșeni. IPJ Argeș face precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Citește și Prins băut la volan, un șofer a încercat să-l mituiască pe polițist cu bani și coniac

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Incident feroviar grav în nordul țării: 11 vagoane de marfă au pornit necontrolat și au lovit două locomotive

Un incident feroviar a avut loc sâmbătă, 7 noiembrie 2026, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Iași, după ce […] Citește!

Descoperire macabră. Rămășițe umane găsite de autoritățile bulgare în urma navei lovite de dronă pe largul României

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, Parchetul din Varna a anunțat că au fost descoperite rămășițe umane pe nava lovită acum 15 […] Citește!

Când se va liberaliza prețul gazelor naturale. Explicațiile ministrului Energiei

Liberalizarea pieței gazelor naturale din România necesită o perioadă de pregătire și măsuri de tranziție, astfel încât schimbările să nu […] Citește!

Polițiștii efectuează peste 70 de percheziţii, în cadrul operațiunii Jupiter, care vizează în special persoanele care deţin ilegal arme şi muniţii

”În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al […] Citește!

Ajutoarele la energie devin „și mai țintite”: Registrul consumatorilor vulnerabili, prioritatea Guvernului

Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, spune că prioritatea Guvernului este un registru al consumatorilor vulnerabili, bazat pe o evaluare corectă. Ajutorul […] Citește!

MAI denunță o campanie de manipulare: Postări false ar urmări să provoace tensiuni între cetățeni și forțele de ordine

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) avertizează asupra apariției unei campanii de dezinformare în mediul online, prin care sunt distribuite mesaje ce […] Citește!

Update. Ce zice Poliția despre accidentul de la Mărăcineni

IPJ Argeș au revenit cu noi informații în legătură cu accidentul petrecut sâmbătă, 7 noiembrie 2026, în comuna Mărăcineni. Polițiștii […] Citește!

Ministrul Apărării cere verificări după ce o femeie a fost atacată cu cuțitul de soțul militar

Ministrul Apărării, Radu Oprea, reacționează după ce o femeie a fost atacată cu un cuțit la Caracal, presupusul agresor fiind […] Citește!

Pitești. Moartea unui comis voiajor, la „Davila”

Sâmbătă, 7 iunie 2026, începând cu ora 19:00, la Sala Mare a teatrului „Alexandru Davila”, are loc piesa de teatru […] Citește!

Hagi a anunțat lotul României pentru Polonia și Bosnia! Doi jucători pot debuta la națională

Selecționerul Gheorghe Hagi a anunțat lotul de 26 de jucători convocați pentru ultimele două partide ale României din grupa Ligii […] Citește!

Președintele Paraguayului, demis după prăbușirea unei bănci. Milioane de clienți nu își pot accesa economiile

Senatul Paraguayului a votat pentru destituirea președintelui Santiago Peña, aflat sub anchetă penală în urma prăbușirii Ueno Bank, o instituție […] Citește!

A amenințat că aruncă un tren în aer. Amendă de 4.000 de lei pentru un bărbat de 62 de ani

Un bărbat de 62 de ani din județul Bistrița-Năsăud a pus autoritățile în alertă după ce a sunat la 112 […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete