Web Analytics
scris joi, 05.12.2024

Bănel Nicoliță, unul dintre cei mai muncitori jucători: „Mă duceam nemâncat la antrenament”

Unul dintre cei mai muncitori fotbaliști ai României, care a fost scos din foame de către Gigi Becali, a povestit recent cât de sărac a fost în copilărie și cât de greu a fost drumul pe care l-a parcurs pentru a ajunge unde și-a propus.

Bănel Nicoliță, unul dintre cei mai muncitori jucători: „Mă duceam nemâncat la antrenament”

Au fost zile și nopți în care nu mâncam, mă duceam nemâncat la antrenament. Aveam 13-14 ani, au fost zile în care maică-mea nu avea posibilitatea să facă nimic.

Mă întreba antrenorul: «Ai mâncat? Vezi că trebuie să joci un meci întreg și mai e un meci după aceea. Vezi că ai și antrenament». «Stai liniștit, nea Ivane, că sunt ok, sunt puternic». Am primit și educație bună de la antrenorul care m-a crescut de mic, Ivan Ionel. Mă simțea când nu mâncam. Mă lua la el acasă, avea două fete și mă punea la el la masă”, a declarat Bănel Nicoliță, la podcastul „Lumini și umbre”, de pe Golazo.

Bănel Nicoliță a mărturisit că nu s-a considerat niciodată un fotbalist talentat. Astfel, pe tot parcursul carierei s-a bazat doar pe muncă pentru a reuși să își îndeplinească marele vis.

N-am fost jucător talentat, am fost doar muncitor. Erau ore în șir în care mă antrenam singur. Eram doar eu și mingea. Dacă ai un vis, nu trebuie să renunți la el. Nu poți să renunți la jumătatea drumului. Visam noaptea să ajung fotbalist și am ajuns”, a mai spus Bănel Nicoliță, conform sursei menționate anterior.

Citește și: Fiica cea mare a lui Adrian Mutu votează în România

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită