La finalul partidei de la Piatra Neamț, prima a etapei a 15-a a Ligii 2, în care Ceahlăul și FC Argeș au remizat, scor 0-0, după un joc ce nu a rupt gura târgului, antrenorul formației piteștene, Bogdan Andone, s-a arătat mulțumit de faptul că elevii săi continuă seria rezultatelor pozitive în această ediție de campionat.
”A fost un joc echilibrat, ne așteptam la un meci dificil, Ceahlăul este o echipă bine așezată în teren, cu jucători de calitate, Patrick Petre și Davordzie fiind doi jfotbaliști care fac diferența în orice moment.
Din punct de vedere tactic, defensiv, am făcut un meci foarte bun, dar, din păcate, nu am reușit să fructificăm ocaziile pe care ni le-am creat. Per ansamblu, nu e un rezultat care mă face fericit, dar trebuie să ne mulțumim cu un punct. Am mai luat un punct în deplasare, un punct muncit și meritat.
Avem opt meciuri consecutive în care echipa nu a pierdut, în ultimele cinci jocuri am primit un singur gol. Din punct de vedere al organizării, al atitudinii, băieții muncesc, fac ceea ce trebuie.
Pe faza de atac, mai avem de pus la punct lucruri, trebuie să marcăm mai multe goluri, dacă vrem să intrăm în play-off și să luptăm pentru promovare”, a declarat Bogdan Andone.
Antrenorul argeșenilor a recunoscut că este presiune la echipa sa, dar spune că doar în felul acesta un club și un antrenor pot performa.
”Există o anumită presiune și e normal să fie așa, pentru că Argeșul e un club de tradiție, cu suporteri. Este și presiunea suporterilor, dar și a oamenilor care investesc la club. Este și presiunea mea, îmi doresc foarte mult să reușim, iar jucătorii știu acest lucru. Trebuie să ne ridicăm la nivelul așteptărilor. Fără presiune nu poți să performezi”, a concluzionat Bogdan Andone.
0 Comentarii