Web Analytics
scris joi, 28.11.2024

Călin Georgescu spune că nu vrea scoaterea României din UE și NATO. „Trebuie să mergem așa cum istoria noastră ne-a învățat, drepți, pe verticală, nu în genunchi”

Candidatul independent Călin Georgescu, care s-a plasat pe primul loc la alegerilor prezidențiale, a declarat miercuri seară, la Realitatea PLUS, că „este foarte bine” că România face parte din UE și NATO și că vrea ca statul român să aibă ca membru în cele două structuri o poziție de negociere mai puternică.

Călin Georgescu spune că nu vrea scoaterea României din UE și NATO. „Trebuie să mergem așa cum istoria noastră ne-a învățat, drepți, pe verticală, nu în genunchi”

Citește și: Vicepreședintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Întrebat dacă vrea să scoată România din UE și NATO în cazul în care ajunge Președinte, Georgescu a declarat: „Nu am pronunțat niciodată acest lucru, nu am avut niciodată o poziție de acest fel. Este dreptul nostru, este foarte bine că suntem, este foarte onorabil, eu am spus doar că în aceste două instituții noi trebuie însă să negociem, noi trebuie să mergem așa cum istoria noastră ne-a învățat, drepți, pe verticală, nu în genunchi”.

Candidatul a spus că nu intenționează să introducă serviciul militar obligatoriu, în schimb a apreciat că ar fi benefic ca tinerii să aibă un stagiu minim pentru ca țara să aibă „o protecție la orice fel de calamitate naturală”, pe modelul elvețian.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită