La 3 aprilie 1997, cunoscutul scriitor Stelian Tănase și-a lansat, la fosta Librărie „Humanitas” (din cadrul Galeriei de Artă Naivă), percutantul volum „Anatomia mistificării. 1944-1989”. Cartea lui Stelian Tănase a fost prezentată de celebrul Alexandru Paleologu (fost senator de Argeș, 1992-1996, la candidatura căruia s-a renunțat în toamna lui 1996, pe motiv că ar fi… prea bătrân; a mers în Vrancea și a mai dus două mandate!). Ei bine, Alexandru Paleologu e și personaj în carte, ca fost condamnat în lotul „Noica-Pillat”, și care în această carte depune mărturie.
Prezent la lansare a fost și fostul prefect țărănist Aurel Teodorescu, om de carte, oricâte păcate i-au fost imputate. Aurel Teodorescu nu putea rata momentul și i-a invitat pe cei doi scriitori la Prefectura Argeș pentru a susține o conferință de presă, mai ales că audiența la lansare a fost firavă (câțiva intelectuali), în vreme ce la conferința de presă a participat presa locală din acele vremuri, și ea restrânsă…
Foto: Al. Oprea
Citește și Scene din viaţa culturală piteşteană (104)
Citește și Pictură de toamnă la Câmpulung
0 Comentarii