Web Analytics
scris miercuri, 27.11.2024

Șefa Colegiului Medicilor, apel la „rațiune și știință” după afirmațiile lui Călin Georgescu pe teme medicale

Declarațiile controversate ale lui Călin Georgescu pe teme medicale au provocat îngrijorare la nivelul Colegiului Medicilor, mai ales prin faptul că au fost expuse teorii ce se pot dovedi dăunătoare. Fără a-l numi direct pe candidatul la președinție, prof. dr. Cătălina Poiană, președinte al Colegiului Medicilor, subliniază importanța crucială a medicinei bazate pe dovezi în luarea deciziilor care țin de sănătate.

Șefa Colegiului Medicilor, apel la „rațiune și știință” după afirmațiile lui Călin Georgescu pe teme medicale

Citește și: Preşedinta CNAS: Aproape 20% dintre medicii de familie au peste 70 de ani

Într-un mesaj cu titlul „Medicină, rațiune și știință”, publicat miercuri dimineață pe Facebook, șefa Colegiului Medicilor îi îndeamnă pe români să aibă încredere în recomandările specialiștilor, care își bazează practicile pe studii de specialitate și pe temeinice cercetări științifice.

Pe teme de sănătate, despre sănătatea omului, consider că medicii – profesioniști care au pregătirea și cunoștințele în domeniu – sunt cei a căror recomandare este important să fie luată în seamă de populație, de societate în ansamblul său”, a transmis dr. Cătălina Poiană, potrivit realitatea.net.

Ea a adăugat că „în era digitală suntem expuși la o multitudine de informații și teorii legate de medicină, multe dintre ele neavând o bază științifică solidă sau fiind chiar dezinformări”.

De-a lungul timpului, Călin Georgescu a făcut o serie de afirmații pseudoștiințifice pe teme medicale, pornind de la dubiile exprimate față de eficiența unor tratamente precum chimioterapia și vaccinarea până la existența unor microcipuri în băuturile carbogazoase.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită