Scriitorul și jurnalistul Dumitru Popescu, supranumit„Popescu-Dumnezeu”, a încetat din viață, vineri, la vârsta de 96 de ani. Personaj controversat, a fost considerat arhitectul cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu, elaborând regulile după care trebuie scrisă literatura pentru partid, în Epoca de Aur.
Citește și: Protecția Copilului va cerceta cazul fetei din Mioveni care a pus poliția pe jar
Dumitru Popescu a devenit absolvent de științe economice în 1951, însă din 1956, la solicitarea lui Nicolae Ceaușescu, a preluat șefia cotidianului „Scînteia”, publicația fanion a propagandei de partid.
Au urmat funcții de conducere în toate instituțiile de presă importante, inclusiv agenția Agerpres, pentru ca după venirea la putere a lui Ceaușescu să urce și în ierarhia de partid. In anul 1969 a făcut parte din Comitetul Politic Executiv (CPEx).
Este considerat unul dintre cei care au pus umărul la construirea cultului personalității dictatorului comunist, iar porecla „Dumnezeu” sugera tocmai puterea deplină pe care ai avea asupra scriitoriilor. Cu toate acestea, a căzut în relativă dizgrație la începutul anilor `80.
Citește și: Un român, liderul unui grup implicat în traficul de migranți din Bulgaria
0 Comentarii