Încă de vineri dimineață, de la ora 1, a început votarea în străinătate. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că prima secție de votare a fost deschisă în Auckland, singura din Noua Zeelandă. În total au fost înființate 950 de secții de votare în străinătate, cu 35 mai multe față de cele 915 organizate cu ocazia alegerilor din 9 iunie 2024, în care au fost aleși reprezentanții României în Parlamentul European.
Votarea în străinătate la primul tur al alegerilor prezidențiale se va desfășura pe parcursul a trei zile: vineri, între orele locale 12:00 și 21:00, sâmbătă, 23 noiembrie, și duminică, 24 noiembrie, între orele locale 7:00 și 21:00.
Există însă posibilitatea prelungirii până la ora 23:59, în ziua de duminică, pentru cetățenii care, la ora 21:00, se află în sediul secției de votare, precum și pentru cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot.
„Cetățenii români cu drept de vot care locuiesc în afara teritoriului României sau se află temporar în străinătate pot vota la alegerile prezidențiale la oricare din secțiile organizate în afara țării, pe baza unui act de identitate emis de statul român, valabil în ziua votării: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu; paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar; în cazul elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar”, mai transmite AEP în comunicatul de presă.
Datele privind prezența la vot vor putea fi vizualizate în timp real, odată cu deschiderea primelor secții de votare din străinătate, prin afișarea pe pagina de internet a Autorității Electorale Permanente https://prezenta.roaep.ro
Citește și Ministrul Digitalizării: „Nu se pune problema desfiinţării de oficii poştale”
0 Comentarii