Mircea Lucescu nu i-a menajat pe jucătorii din Kosovo nici după succesul naționalei României din ultimul joc din Liga Națiunilor, scor 4-1.
.Selecționerul naționalei României s-a arătat nemulțumit de faptul că cei din Kosovo se victimizează, iar răspunsul lor nu a întârziat să apară.
După cum se știe, jocul România – Kosovo nu a avut parte de un deznodământ pe terenul de fotbal, după ce fotbaliștii selecționatei antrenate de Franco Foda au părăsit gazonul, ca urmare a scandărilor suporterilor români prezenți pe Arena Națională.
Mai mult decât atât, președintele Federației de Fotbal din Kosovo a transmis că aceștia vor merge la TAS, dacă verdictul UEFA va fi unul favorabil României, iar prim-ministrul Albin Kurti a vorbit și el dur la adresa României.
Acum, presa din Kosovo l-a luat la țintă pe selecționerul Mircea Lucescu, care a fost desființat de publicația kosovară Bota Sot.
„Selecționerul României, Mircea Lucescu, o atacă în continuare fără rușine pe Kosovo. Asta e adevărata față a românilor, care îi fac mândri pe sârbi. Antrenorul de 79 de ani, în loc să-și prezinte scuzele, iese și vorbește fără pic de rușine.
Lucescu e supărat pe decizia kosovarilor de a părăsi terenul, dar uită ce au făcut românii. În loc să-i fie rușine, iese și vorbește după meciul cu Cipru, câștigat cu 4-1”, au scris cei de la Bota Sot.
Gsp.ro scrie că UEFA trebuie să dea un verdict final în privința confruntării dintre România și Kosovo cel târziu la data de 12 decembrie, având în vedere că pe 13 este planificată tragerea la sorți a preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2026.
Până atunci, UEFA a publicat un anunț pe site-ul oficial, prin care a anunțat că a inițiat proceduri disciplinare atât în ceea ce privește Federația Română de Fotbal, cât și cea din Kosovo. Suporterii români au folosit lasere pe arbitrul de centru, dar și pe un jucător de la Kosovo, iar din peluză au fost aruncate câteva torțe.
Citește și: Ce jucător a fost lăudat de selecționerul Mircea Lucescu
0 Comentarii