Reamintim că un accident rutier s-a petrecut pe Bulevarul Republicii din Pitești, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 00:20. Patru mașini au fost avariate și patru persoane au ajuns la spital.
„În urma verificărilor a rezultat că un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani din Corbeni, ce se deplasa pe str. Armand Călinescu din Pitești, nu ar fi acordat prioritate de trecere și ar fi intrat în coliziune cu un al doilea autoturism condus pe Bulevardul Republicii de o femeie de 34 de ani din Ștefănești.
Ca urmare a impactului, primul autoturism a fost proiectat în alt autoturism ce se alfa parcat, care, la rândul său, a lovit un al patrulea autoturism, de asemenea parcat”, a transmis IPJ Argeș.
Citește și Accident grav la Piteşti. Patru răniţi, duşi la spital. Maşină răsturnată
În primul autoturism se aflau șoferul și alți 4 pasageri, cu vârste intre 16 și 19 ani, iar în al doilea autoturism implicat se aflau conducătoarea auto și un bărbat de 41 de ani.
Patru dintre persoanele implicate au fost transportate la spital pentru investigații medicale de specialitate (cei doi șoferi și 2 pasageri din primul autoturism).
Conducătorii auto au fost testați, rezultând ca nu au consumat alcool.
Polițiștii au întocmit un dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier.
0 Comentarii