Preoții Alexandru Boncea și Vasile Chițu, originari din Șuici, respectiv Ciofrângeni au avut de-a lungul vieții destine aproape identice. Amândoi au absolvit Seminarul Teologic de la Curtea de Argeş, amândoi au slujit ca preoți în județul Argeș și amândoi au fost veterani de război decorați de statul român. Vă propunem așadar în continuare să descoperiți biografiile celor doi argeșeni.
Preotul Boncea a luptat pe frontul din Răsărit
Alexandru Boncea s-a născut în 10 septembrie 1922, în satul Rudeni, comuna Şuici, în casa preotului Andrei Boncea. Soţia sa, Filofteia, era fiica părintelui Florea Rudeanu. Şcoala primară a absolvit-o în satul natal, avându-l pe tatăl său învăţător, iar Seminarul Teologic, la Curtea de Argeş. A fost încorporat şi mobilizat, fiind trimis pe frontul din Răsărit, unde a rămas până în anul 1943, când a fost lăsat la vatră şi hirotonit preot, fiind numit ulterior administrator parohial la Poeniţa Tomii, în judeţul Hunedoara, după căsătoria cu Lucia Feţeanu, absolventă a Şcolii Superioare de Menaj. Revenirea la viaţa civilă a fost impusă de faptul că era înscris la Academia Teologică Andreiană din Sibiu. A absolvit facultatea la Bucureşti, din cauza războiului, primind calificativul suprem – Magna cum Laudae. În anul 1944 i s-a născut primul copil, Ştefan, pe care avea să-l piardă la 45 ani, în urma unui accident rutier. De la parohia din Poeniţa Tomii s-a transferat în parohia Bîrseştii de Sus, din comuna Tigveni-Argeş, revenind pe Valea Topologului, în locurile de baştină. În anul 1947 i s-a născut fiica, Mariana. Acolo a rămas până în 1952, când a fost numit director al Şcolii de cântăreţi bisericeşti de la Cozia-Vâlcea şi profesor la catedra de Ştiinţe Religioase. Şcoala de la ctitoria lui Mircea cel Bătrân s-a mutat la Curtea de Argeş, unde părintele Alexandru Boncea a funcţionat ca profesor.
Boncea a slujit la parohia de la Capu Dealului timp de 40 de ani
În februarie 1953, când Şcoala de cântăreţi s-a mutat la Sibiu, pentru a rămâne alături de cei din familia sa, a cerut şi a primit parohia de la Capu Dealului, unde s-a stabilit definitiv, slujind ca preot paroh nu mai puţin de 40 ani. Între timp, în anul 1959 i s-a născut fiica Minodora Diana. Pensionarea i-a venit în anul 1993, dar şi-a continuat activitatea încă doi ani ca profesor la Seminariul Teologic „Neagoe Vodă Basarab”, din Curtea de Argeş.
În anul 1990 a fondat publicaţia cu conţinut religios „Revista Filoteea”. De-a lungul timpului a publicat mai multe scrieri şi volume cu conţinut religios, având o bogată activitate publicistică în domeniu, dar şi volumul de versuri ”La păscut măgarii” (2010). De reţinut ar fi faptul că în anul 2002 a fost onorat cu titlul de Cetăţean al Argeşului şi cu Diploma Argedava 2050.
O nouă recunoaştere a meritelor i-a venit în 2008, când i-a fost conferit titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Curtea de Argeş. Nu în ultimul rând, ca veteran de război, a fost deţinător al medaliei „Crucea Comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial 1944-1945”.
Preotul Chițu a luat parte la luptele de pe Mureş, la Lipova, Păuliş, Miniş, Şiria şi pe Crişuri
Preotul Vasile Chiţu, născut la 29 martie 1923 în comuna Ciofrângeni, Argeş, a urmat şcoala primară în comuna natală. În 1934 a intrat la Seminarul din Curtea de Argeş, unde urmează 7 clase. Ultima (clasa a VIII-a) a urmat-o la Seminarul Central din Bucureşti. Susţine examenul de diplomă în 1942 şi în toamna aceluiaşi an se înscrie la Facultatea de Teologie a Universităţii din Bucureşti.
În toamna anului 1943 este încorporat în armată, la Regimentul 4 Vânători Bucureşti. Este trimis la Şcoala de Ofiţeri în Rezervă de la Bacău, de acolo la Şcoala de Ofiţeri în Rezervă de la Arad, unde îl prind evenimentele de la 23 august 1944. Ia parte la luptele de pe Mureş, la Lipova, Păuliş, Miniş, Şiria şi pe Crişuri. A fost deţinut politic.
După război continuă studiile, în 1947 ia licenţa cu calificativul „foarte bine”. Se căsătoreşte în 1948, an în care se preoţeşte pe seama mănăstirii Văleni, pe care o rezideşte. Ridică în sat o şcoală primară pentru copiii de 7-11 ani, care parcurgeau cinci kilometri până la Şuici-centru sau la Sălătruc. Slujeşte la Şuici din 1958 pînă în 1960, când trece la Sfinţii Îngeri din Curtea de Argeş unde slujeşte pînă în 1982, an în care devine paroh la biserica Sf. Nicolae Drujeşti, de unde în 1982 se pensionează.
Cât timp slujeşte la Sfinţii Îngeri, părintele Vasile Chiţu construieşte scările spre cimitir, concomitent cu lucrările de restaurare la biserică. La Drujeşti repară cele două biserici – Drujeştii Vechi şi Bătuşari (Cercel Vodă), într-o perioadă foarte grea, când alimentele erau pe cartelă şi era nevoit să hrănească şaptesprezece muncitori.
A fost secretarul Protoieriei Argeş, din 1969 pînă în 1974, când devine protopop. A fost deputat eparhial în Marea Adunare Bisericească, preşedinte al Consistoriului Protopopesc şi Eparhial. A fost profesor la Şcoala monahală Văleni, la Şcoala Generală Curtea de Argeş şi la Şcoala Valea Sasului. Este cetăţean de onoare al municipiului Curtea de Argeş.
Au editat împreună periodicul Filotheea
Părintele Vasile Chiţu a mai publicat: „Buchet de biserici argeşene. Memorii şi cuvântări”, Ed. Dacpress, Curtea de Argeş, 2006, „Carte de rugăciuni şi învăţături”, Ed. Dacpress, Curtea de Argeş, 1990. A editat împreună cu preotul Alexandru Boncea periodicul Filotheea (Iubirea de Dumnezeu). În prefaţă primei cărţi, părintele Vasile Chiţu îşi explică îndemnurile spre asemenea cercetări, precum şi paşii spre documentare în (re)stabilirea istoricului acestor biserici. Cea de a doua carte pune problema postului, a regulilor privind grija pentru cei răposaţi, cele mai înainte de moarte, cele de la moarte, cele de după moarte, precum şi sărbătorile creştine. Părintele nu a adăugat nimic, poate numai persoana sa în sens duhovnicesc. A cules din cărţi, le-a aşezat în buchetul pe care îl oferă preoţilor începători şi celor mai în vârstă, celor ce se pregătesc să intre în preoţie şi tuturor credincioşilor români ortodocşi. Preot de har, veteran de război, fost deţinut politic, cărturar, a rămas de-a lungul întregii sale vieţi un exemplu de credinţă şi slujire a semenilor, doctor de suflete pentru toţi cei care i-au cerut ajutorul, dovedindu-se a fi până în ultima clipă a vieţii sale un om între oameni.
0 Comentarii