Peste 100.000 de români au depus la ANAF solicitări pentru a beneficia de amnistie fiscală, potrivit informațiilor Profit.ro. Peste 1 milion de firme și persoane fizice figurează cu diverse restanțe și ar putea beneficia de această înlesnire. În principiu, 330.735 de firme și 848.705 persoane fizice pot beneficia.
Cei peste 100.000 de contribuabili care au solicitat deja să beneficieze de amnistie reprezintă peste 8,5% din total datornici, iar valoarea medie a restanței este de 98.790 lei pentru firme și 46.192 lei pentru persoane fizice.
Din cauza presiunii puse asupra angajaților ANAF care trebuie să verifice și să emită decizia de aprobare sau respingere a aplicării amnistiei fiscale, Ministerul Finanțelor analizează posibile modificări ale termenelor prevăzute, au declarat surse din instituție.
Una dintre opțiunile analizate este extinderea termenului în care ANAF să poată răspunde, până la finele lunii decembrie. În prezent, termenul limită de a aplica este 25 noiembrie.
Ministerul Finanțelor vizează să strângă cu amnistia fiscală circa 9 miliarde de lei şi estimează că va acorda bonificaţii la impozit de circa 1,1 miliarde lei anul următor firmelor, mai precizează Profit.ro.
Citește și: Adolescent mort la câteva ore după internare. A fost deschisă o anchetă
0 Comentarii