Președintele Ion Mînzînă împreună cu administratorul public Cristian Puiu și Alina Nicolau, directorul Regiei Autonome Județene de Drumuri, au fost astăzi pe șantierul de pe drumul județean DJ 731D, la Dârmănești, în Valea Nandrii, acolo unde au fost întâmpinați de primarul Emilian Ciolan și de cetățenii din comună.
„La Dârmănești, lucrările au început în iunie și sunt mulțumit de faptul că și acest drum va fi dat în folosință la termen, adică la sfârșitul acestui an.
Știu că cetățenii de aici au așteptat mult timp această modernizare, dar sunt convins că vor fi mulțumiți de calitatea lucrărilor. Suntem conștienți, așa cum știe foarte bine și primarul Emilian Ciolan, că este nevoie de infrastructură – atât servicii, cât și drumuri – pentru ca cetățenii să aibă condiții civilizate, dar și ca localitățile să se poată dezvolta.
Unul din principalele obiective din acest mandat a fost modernizarea infrastructurii. Avem deja modernizați la standarde europene peste 200 de kilometri de drum județean și vom continua cel puțin în același ritm și în mandatul viitor.
Citește și Mărturii din Spania. Oamenii au început să fure din magazine pentru că nu au ce mânca
Este o certitudine, mai ales că aproximativ 100 de kilometri au deja finanțare pe cele mai mari două proiecte pe fonduri europene din istoria regiunii” – Ion Mînzînă, președinte Consiliul Judetean Arges.
„Pe lângă asfaltarea propriu-zisă, pe drumul de la Valea Nandrii, pe o lungime de 2,8 kilometri, sunt amenajate 248 de accese la proprietăți, podețe, șanțuri betonate, dar și alte 14 drumuri laterale care până acum erau de pământ. Modernizarea drumului este realizată din bugetul Consiliului Județean Argeș și este executat prin Regia Județeană de Drumuri Argeș” – Alina Nicolau, director Regia Autonomă Județeană de Drumuri.
0 Comentarii