Web Analytics

articol scris miercuri, 30 octombrie 2024

Aleşilor din Câmpulung nu le pasă de banul public. Restituirea unei jumătăţi de milion de lei a fost contestată doar de trei consilieri locali. Alţi patru s-au abţinut

Într-o recentă conferință de presă, liberalii de la Câmpulung s-au văitat de lipsa de atitudine a cetățenilor municipiului față de situații considerate a fi dăunătoare comunității, așa cum ei au evidențiat cazul restituirii sumei de 586.940 de lei din fonduri europene pentru nereguli în implementarea proiectului ”Ecosistem digital interconectat și GIS integrat în cadrul UAT Municipiul Câmpulung”.

Asta ca o dovadă a faptului că cei ce îi reprezintă pe cetățeni, adică membrii consiliului local, au alte preocupări decât cele ce decurg prin asumarea jurământului depus la preluarea mandatului. Oricum, au existat reacții privitoare la cazul menționat, cel cu peste jumătate de milion de lei, însă totul s-a terminat după discuțiile purtate în fața camerelor de luat vederi, în timpul ședinței.
Cum s-a ajuns la obligarea Câmpulungului să restituie banii am prezentat în urmă cu puține săptămâni, așa că facem doar mențiunea că s-a ajuns la acest lucru după verificări efectuate de către Direcția Generală din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și incluse într-o notă de constatare care a fost contestată fără succes. Cei de la minister au indicat ca nereguli impunerea unor cerințe restrictive printr-un caiet de sarcini necesar derulării unei licitații și presupusa aplicare incorectă a unor prevederi ale acelui caiet, consecința fiind acceptarea unei oferte câștigătoare ce nu ar fi trebuit acceptată dacă cerințele publicate ar fi fost respectate.

Ajuns pe masa aleșilor locali, proiectul de hotărâre prin care se aproba restituirea banilor a fost votat fără comentarii de gașca USR din mandatul anterior, obicei ce va fi practicat și de cei din noul mandat, dar și de consilierii prezenți de la Forța Dreptei, POL și unul de la PSD. Fără nicio remușcare, că doar nu dădeau banii din propriul buzunar, ci din bugetul local. Mai precis spus, din excedentul bugetar, pentru a acoperi golul de casă, fiindcă nimeni nu a prevăzut faptul că se va ajunge la așa ceva. Iar, după cum spune directorul economic Violeta Iarca, ea însăși manager de proiect cu fonduri europene, restituirea nu înseamnă efectuarea unei cheltuieli. ”Sumele din fonduri europene au intrat în venituri, ele se restituie tot din venituri”, susține aceasta într-o logică de necombătut de neinițiați.

Citește și Din 46 au rămas 29 şi tot dispar! În ultimii patru ani, s-a schimbat o treime din funcţionărimea din Câmpulung

Dușmanii poporului vor fi dați în judecată

Revenind la reacții, subiectul a fost pus în discuție de către doi consilieri locali de la PNL și unul de la PSD, niciunul dintre aceștia neregăsindu-se în noul legislativ, cu consecința unei obediențe sporite a membrilor consiliului față de propunerile executivului, adică cu obținerea unei majorități dincolo de cea deja oferită de cei 11 aleși locali USR și FC. Liberalii Cristi Crețu și Anca Dumitrescu plus social-democratul Constantin Ivan au cerut explicații chiar managerului de proiect Ioana Marcu, administratorul public al municipiului. Și iată ce au obținut!
Susține Ioana Marcu că acel caiet de sarcini a fost elaborat de un expert tehnic din afara Primăriei, fiindcă la Câmpulung nu se găsesc asemenea specialiști. Iar actul a avut avizul Autorității pentru Digitalizarea României, plus OK-ul ANAF-ului. Spălarea pe mâni a continuat cu precizarea că s-a efectuat și o expertiză extrajudiciară din care ar reieși faptul că totul a fost în regulă cu acel caiet de sarcini. Mai ales că, se spune, zeci de primării din țară s-au ales cu aceeași belea, fiindcă asta ar fi practica Ministerului Investițiilor, prin Direcția Generală Programe de Sănătate, nu ia contestațiile în considerare, doar le respinge și pune administrațiile locale la cheltuială. Mai mult, indică managerul Marcu, ”acea notă de constatare nu este Dumnezeu și nu este adevărul absolut”!!! Și, drept urmare, dacă nu are nimic divin, nota de constatare va fi contestată și în instanță.

Dar asta după ce se vor plăti banii, că altfel nu se poate. Iar referitor la demersul judiciar, trebuie precizat și faptul că, de-a lungul ultimilor ani, administrația locală din Câmpulung a amenințat cu judecata toți contestatorii, detractorii și oponenții, precum fostul prefect de Argeș, fostul manager al Spitalului Municipal, însă nu s-a ajuns niciodată în instanță.
Explicațiile de dincolo au legătură și cu lupta dintre doi dezvoltatori de softuri pentru primării și cu alte lucruri ce nu țin de administrația din Câmpulung. Ca de obicei, cineva din afară este rău și nu vrea dezvoltarea municipiului muscelean!

Bugetul Câmpulungului nu e buzunarul propriu al consilierului local

Dincolo de obiecțiuni și explicații este certitudine scoaterea banilor din bugetul Câmpulungului. Și cum nimeni nu a făcut nicio greșeală, după cum susține Ioana Marcu, nimeni nu va acoperi golul din buget. Și asta fiindcă cetățenii municipiului, după cum susțin liberalii, nu se implică. Doar votează și așa se aleg consilierii locali care sunt mulțumiți că nu dau de la ei, dau din banii publici!
Cătălin Ioan Butoiu

Citește și Încă un proiect UE cu probleme în grădina Elenei Lasconi! Primăria Câmpulung trebuie să restituie peste o jumătate de milion de lei

Citește și Activităţile vizate de ancheta Parchetului European în proiectul de la Primăria Câmpulung sunt estimate la peste 2,5 milioane de lei

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Leard Sadriu, după victoria cu Dinamo: „Am luptat pentru Bogdan Andone. Este important pentru noi!”

Leard Sadriu, 25 de ani, a mărturisit că a trecut peste faza autogolului său. FC Argeș a pus capăt seriei […] Citește!

FC Argeș Basketball, învinsă de CS Râmnicu Vâlcea

FC Argeș Basketball a pierdut dramatic jocul disputat În deplasare, cu CS Vâlcea 1924, scor 74-75, vineri, în Liga Națională […] Citește!

Bătaie la beție în Argeș. Poliția a intervenit

În după-amiaza zilei de 07 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung în legătură cu un conflict între 4 […] Citește!

Razie pe autostrăzile din România: Peste 1.500 de amenzi într-o singură săptămână și zeci de șoferi rămași fără permis

Polițiștii Brigăzii Autostrăzi au aplicat peste 1.500 de sancțiuni într-o singură săptămână de controale desfășurate pe autostrăzile din România. Verificările […] Citește!

Tot mai puține afaceri noi în România! Înmatriculările au scăzut cu aproape 9%

Numărul firmelor și al persoanelor fizice autorizate înregistrate în România a scăzut în primele nouă luni ale anului 2026, potrivit […] Citește!

Schimbare importantă pentru românii care își fac analize medicale: Clinicile private vor fi obligate să afișeze câți bani mai au de la CNAS

Românii care merg la laboratoare sau clinici private pentru analize medicale decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) […] Citește!

Incendiu puternic la Caransebeș: 700 de anvelope, un autoturism și un ATV, mistuite de flăcări

Un incendiu de amploare a izbucnit sâmbătă seară, 7 noiembrie 2026, la un depozit de anvelope din municipiul Caransebeș, județul […] Citește!

15.000 de lei de la stat pentru românii cu panouri fotovoltaice. Când încep înscrierile în programul Casa Verde Baterii

Românii care au deja panouri fotovoltaice pot primi până la 15.000 de lei de la stat pentru achiziția bateriilor de […] Citește!

România, pe ultimul loc în UE la banii pentru cercetare! Bruxelles-ul pregătește o nouă lege care ar putea schimba regulile pentru universități și institute

România se află într-o situație dificilă în privința finanțării cercetării, iar o nouă inițiativă legislativă pregătită de Comisia Europeană ar […] Citește!

Furturi de proporții în Franța: Șase români, arestați după dispariția a peste 500 de kilometri de cabluri din cupru

Șase cetățeni români au fost arestați preventiv în Franța, fiind suspectați că au participat la o serie de furturi de […] Citește!

Cu cât ar putea crește pensiile de la 1 ianuarie 2027. Anunțul premierului despre indexare

Pensionarii ar putea beneficia de o majorare a pensiilor de la 1 ianuarie 2027, după doi ani în care veniturile […] Citește!

Temperaturi de până la -10 grade în România. Minime negative în toată țara în următoarele trei nopți

România se confruntă cu o răcire accentuată a vremii, iar temperaturile vor coborî sub pragul înghețului în toate regiunile țării […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete