Miercuri, 30 octombrie, la Pitești a început recepția noilor stații de autobuze amplasate în tot municipiul. Este vorba despre a treia investiție dintre cele cinci care compun proiectul de „Modernizare a infrastructurii serviciului de transport public local de călători și creșterea atractivității transportului nemotorizat”.
Citește și: Pitești. Mobilier modern în 795 săli de clasă. Finanțare nerambursabilă pentru școli și grădinițe
Cele 99 de stații de așteptare pentru traseele urbane și metropolitane sunt dimensionate în funcție de amplasament și necesitate – cu sau fără panouri laterale, cu toteme pentru semnalizare.
Potrivit precizărilor primarului Cristian Gentea, stațiile – racordate la rețeaua de electricitate – sunt dotate cu camere video, coșuri de gunoi, panouri luminoase, unele au panouri interactive, puncte de acces multi-USB pentru încărcarea bateriei dispozitivelor mobile.
„Avem, de asemenea, stații dotate cu case de bilete, dar și cu toalete automate cu autocurățare, cum sunt cele de la capetele de linie Războieni, Trivale, Găvana, Gheorghe Doja” – mai precizează edilul-șef al municipiului.
Investiția este de 16.988.768 lei, fără TVA, și provine din fonduri europene nerambursabile, obținute prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027.
0 Comentarii