Premierul României s-a întâlnit, sâmbătă, cu sindicaliștii de la Uzinele Dacia pentru a discuta măsuri de aprijin necesare companiilor din domeniul auto.
„Am căzut de acord că trebuie să existe un parteneriat între stat, sindicate si patronate, care să ne ajute pe toți să ne dezvoltăm!
Vom căuta, împreună, soluții pentru a reduce în mod echitabil costul pmuncii și măsuri de sprijin pentru marile companii din această industrie astfel încât acestea să se poată concentra pe noi investiții, protejând forța de muncă extrem de calificată de care dispun. Convingerea mea este că statul poate da cel mai mare sprijin acestui domeniu finalizând autostrăzile și drumurile expres! Iar, pentru uzina Dacia, autostrada Pitești-Sibiu, drumul expres Pitești-Craiova și finalizarea autostrăzii A0 a Capitalei sunt vitale!
Evident, mai trebuie stabilitate și predictibilitate, iar orice modificare fiscală trebuie făcută doar după un consens cu sindicatele și patronatele. Faptul că nu vom crește taxele în 2025 reprezintă o garanție că mergem, împreună, pe calea sigură pentru dezvoltarea României!”, a transmis premierul României.
Citește și Ambasadorul Tunisiei a sărbătorit Focul lui Sumedru la Topoloveni
La întâlnire au mai participat ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, fostul lider sindical de la Dacia și actualmente deputat, Nicolae Pavelescu, precum și președintele CJ Argeș și al PSD Argeș, Ion Mînzînă.
0 Comentarii