Polițiștii Biroului Rutier din Câmpulung au finalizat cercetările în cadrul unui dosar penal, privind un bărbat în vârstă de 66 de ani, din comuna Boteni, județul Argeș, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul de a se supune prelevării de mostre biologice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 337 din Codul Penal.
Incidentul a avut loc la data de 02.05.2024, când bărbatul a fost depistat conducând un moped pe raza comunei Boteni, județul Argeș, în timp ce aparatul etilotest indica o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cu toate acestea, conducătorul vehiculului ar fi refuzat prelevarea de mostre biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei.
Citește și Dani Coman: „Victoriile aduc victorii, aşa se spune în fotbal şi aşa este”
Dosarul urmează să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu propunerea de trimitere în judecată a inculpatului. Inspectoratul de Poliție Județean Argeș reamintește conducătorilor auto importanța respectării legislației privind siguranța rutieră, subliniind că astfel de fapte sunt tratate cu maximă responsabilitate pentru protejarea siguranței pe drumurile publice.
0 Comentarii