Web Analytics
scris vineri, 25.10.2024

FC Argeș țintește o nouă victorie în campionat

CS Șelimbăr și FC Argeș se dispută astăzi, 25 octombrie, de la ora 16, în uvertura etapei a 11-a a Ligii 2.

FC Argeș țintește o nouă victorie în campionat

Ambele echipe vin după rezultate pozitive. Șelimbăr a reușit cel mai clar succes al său din acest sezon, 4-0 la nou-promovata Muscelul Câmpulung, în timp ce Argeșul vine după două victorii consecutive: a trecut cu 2-1 de Metaloglobus, la Clinceni, și în recenta etapă a învins cu 2-1, acasă, la Mioveni, Chindia Târgoviște.

După anularea rezultatelor celor de la Viitorul Pandurii, în urma excluderii din campionat pentru două neprezentări, FC Argeș a urcat un loc în clasament, de pe 10 pe 9, cu 15 puncte, fiind la doar un punct în spatele ultimelor două poziții calificabile în play-off, ocupate de Metaloglobus și FC Voluntari.

De partea cealaltă, CSC Șelimbăr ocupă locul 15, cu 9 puncte acumulate în nouă meciuri.

Vladimir Andrei Nagy (Măhăceni – Alba) este arbitrul central al partidei, iar Florin Iftode (Târgu Bujor – Galaţi) și Cristi Daniel Ichim (Brăila) sunt arbitrii asistenți. Rezervă este Adelin Pavel (Osica de Jos – Olt). Observator de arbitri este Ştefan Szilaghi (Satu Mare), iar delegat de joc este Romeo Malac (Timişoara).

Citește și: FC Argeş Tineret va juca în Play-Out

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

PSD cucerește cu greu Muscelul

Câmpulungul și multe dintre localitățile rurale din zona Muscel au făcut deseori tabără distinctă față de restul județului din punct de vedere al...