Piteștenii care și-au condus pe ultimul drum persoane dragi au rămas șocați de cât au crescut taxele neoficiale la cimitirul Sf Gheorghe. Precupeții de la intrare se oferă să tămâieze mormântul răposatului contra unei sume deloc infime.
S-a ajuns să se perceapă și 400 de lei pentru acest „serviciu”. Mai mult, rudele sunt păcălite să nu se ducă 40 de zile la morminte ceea ce pare o regulă cu adevărat nouă, după ce că e și absurdă. Chiar și femeile mironosițe au fost lăsate să se ducă la mormântul sfânt, după cum spun textele biblice, cum să nu își ostoiască dorul cineva care a rămas fără un om drag? Tristețea este adâncită și de imaginea destul de dezolantă a aleilor cu coșciuge dezgropate și lăsate la vedere, precum și iarba și buruienile lăsate să crească în voia lor. Noroc că afacerile sunt înfloritoare la poartă.
(ELECTRO-CUTARE)
Citește și Foşti edili ai comunelor muscelene au devenit acum consilieri locali
Citește și Spitalul Câmpulung își ia avocat pentru procesele cu unul dintre medici
0 Comentarii